 |
Noi mesaje pe forumuri |
 |
|
 |
|
|
|
 |
| |
Yucca whipplei Torrey 1859 (ssp. whipplei)
 Este o planta simpla si acaulescenta care nu formeaza un trunchi evident si care ramane solitara. Frunzele rigide si inguste sunt aranjate intr-o rozeta densa de 25 - 115 frunze care radiaza de la baza si au varful foarte acut in prelungirea caruia se afla un spin ascutit. Frunzele sunt inguste - doar 1 - 2 cm, dar lungimea lor poate fi de 30 - 80 cm, doar ocazional mai lungi, iar culoarea lor poate varia de la gri-verzui la verde-albastrui. Marginea frunzelor este usor cornoasa iar partea dorsala aspra. Planta (fara inflorescenta) poate ajunge in timp la o inaltime maxima de 200 cm (de regula mult mai putin) si 100 cm diametru. Inflorescenta este paniculata si poate ajunge la 200 - 250 cm inaltime si este acoperita de numeroase flori mici de culoare alb pana la alb-crem, uneori cu usoare tente purpurii. Florile se deschid foarte mult si au 30 - 65 mm lungime. Fructul este o capsula uscata de 25 - 50 mm lungime si 15 - 30 mm diametru care contine numeroase seminte de culoare neagra care au aripioare (au aparenta unui disc cu forma oarecum neregulata si cu diametrul de ca. 5 - 8 mm).
Nu este o planta suculenta in adevaratul sens al cuvantului ci mai degraba o planta xerofita tipica (sau daca vreti caracterizata si printr-o suculenta marginala); frunzele nu sunt suculente, tulpina foarte scurta si partial subterana contine o acumulare de apa (poate contine pana la 70% apa) si glucoza, acumulare care permite plantei spectaculoasa explozie vegetala a infloririi.
Principalele caracteristici (cumulative) care o deosebesc de celelalte subspecii Yucca whipplei:
- este o planta monocarpica
- este o planta solitara (nu lastareste bazal, nu apar lastari axilari)
- nu formeaza rizomi care sa dea nastere la alte plante
- florile sunt autofertile (fructificarea se poate produce si fara simbioza cu Tegeticula maculata)
- semintele sunt rezistente la temperaturi ridicate.
Trebuie subliniat insa si faptul ca planta cunoste o imensa variabilitate naturala.
|
Yucca = numele a fost utilizat (si aplicat gresit acestui tip de plante) pentru prima data in 1557 in jurnalul unui calator german, nume derivat din “Yuca" - asa erau numite de nativi radacinile comestibile ale Manihot esculenta (nume populare = Cassava, Casava, Yuca, Manioc). Confuzia a fost probabil posibila datorita faptului ca in cazul multor Yucca sp. inflorescenta este comestibila.
Whipplei = in onoarea lui A. W. Whipple (1816-1863) - renumit topograf si inginer feroviar American si in acelasi timp un iubitor al naturii. Whipple a stabilit (1853 - 1855) traseul primei linii ferate care sa lege midwest-ul de coasta Pacificului.
- Hesproyucca funifera
- Hesperoyucca whipplei (Torrey) Baker 1892 (referita deseori Hesperoyucca whipplei (Torrey) Trelease 1893)
- Hesperoyucca whipplei var. graminifolia Wood 1868
- Yucca californica Groenland 1858 (nom. inval.)
- Yucca funifera K. Koch
- Yucca graminifolia Wood 1868
- Yucca nitida Wright ex Watson
- Yucca ortgensiana Roezl ex Ortgies 1871
- Yucca whipplei ssp. typica (Mckelvey) Haines 1941 (nom. inval.) (*)
- Yucca whipplei var. typica McKelvey 1938 (?) (*)
Nume comune:
- Our Lords Candle (nume datorat inflorescentei imense in forma de flacara),
- Spanish Bayonet (nume care face referire la varfurile ascutite ale frunzelor),
- Quixote Yucca,
- Chaparral Yucca.
(*) Numele este disputat, este considerat uneori sinonim al ssp. whipplei, alteori (incepand cu McKelvey, 1938) se sustine necesitatea tratarii ca varietate distincta a ssp. whipplei sau chiar ca subspecie distincta. Exista destula confuzie creata de publicarea acestui nume.
Subspecii, Forme, Varietati, Hibrizi, Cultivari | Propune |
Este o specie deosebit de complexa, avand o imensa variabilitate si instabilitate naturala. Disputele taxonomice nu au lipsit, unii autori incercand sa detalieze in limita posibilului, altii dimpotriva considerand ca este o specie extrem de variabila si imposibil de subdivizat din punct de vedere taxonomic tocmai datorita absentei unor “granite" clare.
In prezent sunt recunoscute (de catre majoritatea autorilor) urmatoarele subspecii:
- Yucca whipplei ssp. caespitosa (Jones) Haines 1942 (=Yucca whipplei var. caespitosa Jones 1929) - aceasta subspecie populeaza cu predilectie zone subdesertice si se caracterizeaza prin faptul ca lastareste bazal inca din faza juvenila, formand in timp o colonie de plante aglomerate; frunzele au pana la 80 cm lungime iar inflorescenta poate ajunge 2.5 m inaltime. Poate forma mai multe inflorescente intr-un an - NU este o planta monocarpica. Planta poate supravietui unor incendii usoare, semintele sunt insa foarte sensibile la foc si la temperaturi ridicate. Este raspandita in principal la marginea desertului Mohave, intre San Bernandino si Walker Pass si in sud-vestul Sierra Nevada. O forma distincta si mai supla a acestei subspecii creste in California in vaile raurilor King si Kern.
- Yucca whipplei ssp. intermedia Haines 1942 (=Yucca whipplei var. intermedia (Haines) Webber 1953) - difera de ssp. caespitosa prin faptul ca formeaza colonii mult mai mici iar modul de formare al acestora este diferit, lastarirea neaparand din faza juvenila. Planta formeaza o singura inflorescenta inalta de pana la 3 m intr-un an, dupa care incep sa apara lastari de la baza. NU este o planta monocarpica. Plantele sunt distruse de incendii, dar se pot regenera din partile subterane neafectate. Populeaza zone din apropierea coastei pacifice, la poalele muntilor Santa Monica si Santa Susanna of Ventura si in comitatul Los Angeles.
- Yucca whipplei ssp. parishii (Jones) Haines 1941 (= Yucca whipplei var. parishii Jones 1929), este o planta solitara, NU produce lastari nici dupa inflorire. Este o planta monocarpica, aceasta murind dupa inflorire, dar resturi reduse ale acesteia (15 - 20 cm diametru) pot persita timp de mai multi ani. Este cea mai mare subspecie, plantele adulte putand ajunge la inaltimi cuprinse intre 2.1 - 6.4 m. Este o planta destul de rezistenta la foc, in habitatul natural incendiile fiind mult mai frecvente decat in cazul celorlator subspecii (cu exceptia ssp. whipplei). Creste pe versantii costali ai muntilor San Gabriel si San Bernardino.
- Yucca whipplei ssp. percursa Haines 1942 (=Yucca whipplei var. percursa (Haines) Webber 1953), planta formeaza rozete noi prin rizomi subterani. Rizomii au lungimi de 0.6 - 1.8 m, prin urmare si coloniile sunt mult mai aerisite, se poate distinge bine de regula fiecare rozeta in parte. Frunzele sunt mai scurte decat la celelalte subspecii, de regula ajung doar pana la 48 cm lungime si sunt ceva mai rigide. Dupa prima inflorire poate produce rozete axilare. Infloreste multi ani la rand pana ca planta sa ajunga la maturitate si sa moara. Florile alb-crem sunt produse pe o inflorescenta foarte inalta (pana la 3 m) in raport cu dimensiunile plantei. Plantele sunt distruse aproape complet de incendiile naturale (chiar si usoare) dar rizomii supravietuiesc si pot da nastere rapid la plante noi. Planta creste din comitatele Riverside si Orange (California) spre sud pana in Mexic (Baja California).
- Yucca whipplei ssp. whipplei Torrey 1859 - planta care face obiectul acestei fise.
Alte subspecii pentru recunoasterea carora exista un anumit suport:
- Yucca whipplei ssp. eremica Haines & Epling 1957
- Yucca newberryi McKelvey 1947 (= Yucca whipplei ssp. newberryi (McKelvey) Webber 1953; planta este referita de Urs Eggli ca Yucca whipplei ssp. newberryi (McKelvey) Hochstätter 2000) (*)
- Yucca peninsularis McKelvey 1947 (= Yucca whipplei ssp. peninsularis (McKelvey) Webber 1953)
Parte din subspeciile enumerate mai sus cresc izolat si in zone din nordul Mexicului (Baja California) dar nu exista pana in prezent studii aprofundate. Exista destula neclaritate si inconsistenta in ceea ce priveste particularitatile morfologice care stau la baza delimitarii acestor subspecii.
Exista in prezent si tendinta de a (re)incadra planta in genul Hesperoyucca. Chiar daca dupa Trelease nici un autor major nu a sprijinit ideea, in prezent botanisti cu certa autoritate, cum ar fi Urs Eggli, sustin segragarea acestei specii din genul Yucca. Principalul argument este prezenta bulbilor subterani, care apar inca din faza juvenila. De asemenea o caracteristica a complexului Yucca whipplei - plantele solitare sunt monocarpice, dar la plante policarpice apare lastarirea axilara - nu apar in cazul altor Yucca sp. ceea ce justifica necesitatea unui anumit grad de segregare, dar fara exagerari (**).
Incercarea de a clarifica taxonomic (indiferent daca acest lucru se face in genul Yucca sau Hesperoyucca) acest complex este poate o misiune practic imposibila, variabilitatea naturala a speciei este imensa, instabilitatea este mare (descendenti foarte diferiti de plantele parentale). Foarte multe forme diferite coexista in acelasi habitat iar hibridizarea se produce extrem de frecvent. Exista de asemenea foarte multe forme locale si eco-tipuri. Desi recunoaste extrema variabilitate a Yucca whipplei, Urs Eggli nu recunoaste diviziuni infraspecifice motivandu-si viziunea prin afirmatiile unor cercetatori in teren (Keely & Tufenkian, 1983 si DeMason, 1984) care sustin faptul ca populatiile din natura grupeaza plante apartinand in mod evident unor “varietati" sau “forme" diferite si faptul ca plante provenite din seminte colectate din aceeasi capsula pot da nastere la tot felul de forme posibile. Am citat de cateva ori pana acum o afirmatie facuta de Berger - nu cred ca este o planta la care sa se potriveasca mai bine decat Yucca whipplei - “Acum as dori sa spun si cateva cuvinte despre clasificarea si denumirile cactusilor. Aceste lucruri nu exista in natura. Notiunile de gen si specie sunt inventia nostra".
(*) Cercetari recente au relevat faptul ca aceasta planta este genetic destul de diferita de restul complexului whipplei si este tratata acum ca o specie distincta (Yucca newberryi sau Hesperoyucca newberryi). Are un habitat distinct in estul statului Arizona si este usor de distins in momentul in care formeaza fruct datorita semintelor lipsite de aripioare (sau cu aripioarele mult reduse).
(**) Personal cred ca incadrarea Hesperoyucca ca subgen in cadrul Yucca (solutia acceptata de majoritatea autorilor importanti) este o solutie “cuminte", dar rezonabila. Teoria chibritului pusa in practica poate conduce la absurditati (mai ales cand incearca sa reglementeze exceptii) - sa excludem, de exemplu, Sedum pachyphyllum din genul Sedum (pe motiv ca are inflorescenta axilara - in ciuda extremei asemanari cu alte plante fara inflorire axilara) sau sa excludem Disphyma australe din genul Disphyma (pe motiv ca-i lipsesc cei doi lobi minusculi de la ovarele florilor, lobi care au fost considerati de N. E. Brown ca o caracteristica a genului in diagnoza Disphyma, desi vegetativ nu apar alte diferentieri majore) sau sa edificam pentru Echinopsis arachnacantha si Echinopsis mizquensis un gen aparte (pe motiv ca nu sunt nici Echinopsis de care difera vegetativ, dar nici Lobivia nu sunt intrucat au samanta globulara); cum sa procedam atunci cu clone ale Cotyledon orbiculata var. orbiculata, care nu se deosebesc morfologic si vegetativ una de alta dar au origine filogenetica diferita, una dintre ele fiind mai apropiata genetic de Cotyledon ladysmithensis, o planta destul de diferita din punct de vedere vegetativ?
|
Planta se gaseste intr-o zona vasta care cuprinde in mare centrul si sudul statului California (Los Angeles Co., Kern Co., Monterey Co. (in sud si in partile centrale), Obisco Co., Orange Riverside Co., San Benito Co. (in sudest), San Bernardino Co., San Diego Co., San Lois Co., Santa Barbara Co., Tulare Co. si Ventura Co.), nord-estul statului Arizona si zone din nordul Mexicului (Baja California). Se gaseste cu precadere in zonele desertice si sud-desertice, uneori in zone impadurite si de multe ori asociata cu Juniperus californica, in general de la nivelul marii pana la 1,400 m, ocazional poate fi intalnita si la altitudini mai mari (chiar si 2,300 m) in paduri alpine. Prefera pantele cu expunere sudica pana la vestica. Clima este calduroasa si in general exista un deficit quasi-permanent de apa, cu exceptia lunilor de iarna cand se pot inregistra precipitatii semnificative. Ingheturile la sol se produc doar ocazional (exceptie fac zonele costale unde nu se produc decat in mod exceptional) pe timpul iernii, rareori sunt puternice, valori de -8 sau -10 grade Celsius inregistrandu-se o data la cateva decenii. Temperaturile maxime sunt moderate in zonele costale dar cresc pe masura ce se avanseaza in interior ai se pot ajunge in mod curent la 40+ grade Celsius, zilele de vara sunt in mod obisnuit caniculare; creste de altfel si amplitudinea minima / maxima. Iata cateva repere climatice:
- San Pasqual (San Diego Co.) - August 19 / 25 grade Celsius, Noiembrie 9 / 19 grade Celsius, precipitatii de 274 mm / an, 61% in perioada Noiembrie - Ianuarie.
- Orange (Orange Riverside Co.) - Iulie 17 / 30 grade Celsius, Ianuarie 7 / 21 grade Celsius, precipitatii 285 mm / an, 70% in perioada Noiembrie - Ianuarie.
- San Bernandino - Iulie 18 / 35 grade Celsius, ianuarie 5 / 19 grade Celsius, precipitatii 4217 mm / an, 64% in perioada Noiembrie - Ianuarie.
|
  Yucca whipplei este o planta care trebuie cultivata de preferinta direct in pamant sau, daca nu este posibil, atunci in vase cat mai mari cu putinta. Este o planta care nu ridica nici un fel de probleme in cultivare in arealul natural de raspandire (sudul Californiei si Baja California) sau in zone cu climat similar, dar poate deveni “mofturoasa" pana la dificila in cultivare in altfel de conditii climatice. Principala problema este intoleranta manifestata fata de ploi abundente (sau udare abundenta) pe atat pe timpul verii cat si pe timpul iernii, perioade in care este bine sa se ude regulat, dar superficial. Nu-i prieste nici umiditatea atmosferica ridicata.
Este o planta deosebit de robusta - in mod normal nu creeaza nici un fel de probleme in ceea ce priveste bolile si daunatorii; poate doar o usoara predispozitie la atacuri fungale in conditii de umezeala. Este bine din acest motiv ca in fiecare primavara sa fie indepartate frunzele batrane care incep sa se usuce. Udarea este un element critic, la fel de importanta este si calitatea substratului (in mod special capacitatea de drenare rapida).
Inmultirea nu este intotdeauna foarte dificila dar necesita respectarea anumitor conditii:
- Inmultirea prin seminte. Difera de metoda obisnuita iubitorilor de C&S. Germinatia poate fi uneori foarte dificila, variaza de multe ori nu numai de la o subspecie la alta dar si de la clona la clona si poate avea orice valoare cuprinsa intre 0 - 100% (*). De mentionat ca si expunerea semintelor (fie si numai trecator) la temperaturi prea ridicate (**) influenteaza negativ viabilitatea acestora, fapt care este putin paradoxal intrucat plantele apartinand complexului Yucca whipplei cresc in zone destul de frecvent afectate de incendii naturale. Viabilitatea semintelor este direct proportionala de regula si cu rapiditatea cu care germineaza. Se va incepe cu 3 zile de fluctuatii termice (noaptea la frigider la 3 - 5 grade Celsius, ziua la 20 - 25 de grade Celsius) urmate de o inmoiere in apa calduta timp de 24 de ore. Semintele se vor semana de preferinta toamna la scurt timp dupa colectare (dar numai daca se pot asigura temperaturi diurne de 20 - 25 grade Celsius) sau primavara devreme intr-un vas adanc (volum minim 3 - 4 litri) care sa contina un substrat foarte putin organic dar care este bine sa contina argila granulata marunta (2 - 3 mm), nisip de concasaj si criblura fina care sa asigure un drenaj excelent; se vor folosi granulatii de 1 - 4 mm. Semintele nu se vor aseza prea inghesuit, deoarece plantulele au nevoie de spatiu. Semintele se vor aseza pe substrat si se vor acoperi usor cu un sol similar. Nu se va tasa, solul trebuie sa fie cat mai afanat. Se acopera apoi cu criblura fina de piatra (3 - 4 mm) pana ce se formeaza un strat gros de 5 - 6 mm. Se va avea grija ca substratul sa ramana in permanenta usor umed (nu se va exagera - in caz contrar vor putrezi semintele; nu se va lasa nici sa se usuce complet). Ghiveciul poate fi expus la fluctuatii termice nocturne / diurne, minimele pot ajunge ocazional pana spre 3 grade Celsius. Germinarea poate dura de la cateva saptamani pana la 3 luni iar plantulele incep sa se dezvolte rapid primavara. Semintele negerminate in 3 luni se pot colecta din substrat, usca si semana din nou in anul urmator; exista sanse destule ca unele sa germineze de data aceasta. In primul an substratul se va mentine relativ umed in mod constant iar repicarea se poate face in toamna urmatoare. Plantulele vor fi tinute in lumina indirecta sau lumina usor filtrata, se va evita soarele direct. In primii 3 ani de viata plantele trebuiesc udate cu oarecare regularitate, dar se va evita udarea excesiva (la fel de nociva ca si privarea de apa).
- Inmultirea vegetativa prin frunze este ideal sa se efectueze primavara, nu este o metoda usoara. Se vor taia frunzele de la origine (trebuie sa contina neaparat si putin tesut lemnos), se scurteaza partea apicala (se vor utiliza segmente de 25 - 30 cm lungime) care se infig cu partea bazala intr-un sol similar cu cel utilizat pentru inmultirea prin seminte. Vasul trebuie sa fie de asemenea voluminos si adanc. Se poate uda usor imediat si se va mentine in mod permanent o usoara umiditate a solului (nu prea ud, frunza poate putrezi). Nu se va expune la soare direct in primul an, dar nu se va tine nici la umbra (lumina filtrata, lumina indirecta). In a 2-a primavara plantulele pot fi replantate in locatia definitiva dar se va continua cu o udare regulata in primii 3 ani de viata, de asemenea cu atentie ca sa nu se ude in exces. Inmultirea vegetativa este mai rapida, plantele tinere pot fi adaptate la soare din plin inca din al 2-lea an de viata. Cu toate acestea, plante de foarte buna calitate se obtin numai din seminte. Metoda este insa extrem de utila in multiplicarea unor forme mai deosebite. (***)
- Inmultire vegetativa prin lastari. In cazul (mai degraba accidental la ssp. whipplei) in care dupa inflorire si moartea plantei apar lastari, acestia pot fi replantati, de preferinta primavara. Este cea mai usoara si mai rapida forma de inmultire. Se vor lua aceleasi masuri de protejare (lumina, udare) a plantelor tinere in primul an de la transplantare.
(*) Cea mai dificila germinare o are Yucca whipplei ssp. parishii, cea mai buna Yucca whipplei ssp. percusa. Dar, repet, exista variatii mari si de la o clona la alta.
(**) Semintele Yucca whipplei ssp. whipplei si Yucca whipplei ssp. parishii isi pot mentine totusi viabilitatea (desi mult redusa) si dupa expuneri de pana la 110 grade Celsius, temperatura mult mai ridicata decat in cazul altor subspecii.
(***) Metoda este descrisa succinct de M. Kat Anderson & Warren Roberts (Davis Arboretum, University of California) iar valoarea ei practica mi-a fost confirmata de crescatori profesionisti. Nu am insa certitudinea ca este vorba de ssp. whipplei.
|
Desigur, nu se poate vorbi despre inflorire la Yucca fara sa se pomeneasca si de molia care asigura (de regula) polenizarea acestor plante - Tegeticula maculata, un exemplu clasic de simbioza. Inflorirea incepe primavara si dureaza timp de mai multe luni, florile se deschid insa pe rand si raman deschise doar de la cateva zile la cateva saptamani. O caracteristica a genului Yucca este faptul ca la florile mature polenul nu este dispersat in graunte individuale ci se comaseaza in bilute lipicioase numite pollinia, cate doua in fiecare compartiment al antherului. Femelele de Tegeticula maculata colecteaza pana la 12 pollinia si le comaseaza intr-un fel de bila de data aste ceva mai mare, abia dupa ce femela a confectionat aceasta bila din polen cules de la mai multe flori este gata sa depuna ouale. Femela zboara la o planta diferita de cea de la care a cules polenul si intra in interiorul unei flori, pozitionandu-se pe o latura a ovarului, cu capul afara si depune un singur ou in ovarul florii. Dupa aceasta trece la polenizarea intentionata a florii - freaca bila de polen de stigma florii presand astfel graunte de polen in depresiunea stigmatica centrala, dupa care trece la o alta floare pentru a depune un alt ou. O parte din semintele care se formeza constituie hrana larvei. Capsula de Yucca este formata din 3 sectiuni (carpele) care contin fiecare cate doua coloane de seminte (pana la 38 in fiecare coloana); in coloana care contine larva ajung la maturitate doar 6 - 14 seminte, restul spatiului fiind ocupat de larva.
Yucca whipplei ssp. whipplei este insa unica in cadrul genului Yucca prin faptul ca florile sunt (cel putin in cazul unor clone) autofertile si nu este necesara interventia acestei insecte. Nu este cazul la celelalte subspecii (cel putin din cate cunosc eu) - in natura polenizarea este strict dependenta de simbioza cu Tegeticula maculata (in nurserii se efectueaza polenizare artificiala). In Auckland am vazut cateva plante care au format seminte (semintele din fotografie provin de la planta inflorita la Alfriston Botanic Gardens), se pare insa ca nu in toate cazurile s-a produs fructificarea. Multa vreme s-a speculat pe marginea acestor fructificari (mai mult sau mai putin sporadice) intamplate in alte tari decat SUA sau Mexic. S-a considerat ca exemplare de Tegeticula maculata au fost “importate" din greseala, s-a crezut de asemenea ca insecte diferite au asigurat (evident prin tehnici diferite) polenizarea; nici una din ipoteze nu a putut fi dovedita, dupa cum nu exista nici o explicatie multumitoare a faptului ca numai la unele plante ale complexului Yucca whipplei apare acest fenomen.
Yucca whipplei ssp. whipplei este o planta monocarpica - infloreste o singura data dupa care planta moare; spre deosebire de alte plante similare dupa moartea acesteia de regula nu apar lastari (este vorba strict de ssp. whipplei) dar nici moartea plantei nu este imediata, resturi reduse se mai mentin inca in viata timp de cativa ani - total atipic. Capsulele se maturizeaza rapid si se desfac singure, semintele imprastiindu-se pe sol spre sfarsitul toamnei. Semintele isi pot pastra viabilitatea aproape nealterata timp de 5 ani daca sunt pastrate intr-un loc uscat si ferite de excese temice de orice fel. Este preferabil sa fie pastrate pe cat posibil in capsule.
|
Soare din plin pentru plantele mature. Plantele tinere vor fi menajate in primii 2 - 3 ani de viata, perioada in care se va face trecerea la un regim de cultivare mai dur, cu insolatie maxima.
Indraznesc sa cred faptul ca maturitatea plantei si inflorirea (cel putin in cazul ssp. whipplei) sunt influentate direct de gradul de insolatie - surse din zone diferite indica in general perioade de maturizare diferite. In general autorii si amatorii americani considera ca inflorirea se poate produce uneori destul de rapid (uneori doar 5 - 7 ani, desi de regula se produce ceva mai tarziu), Hochstätter arata faptul ca in Europa continentala inflorirea se poate produce in jurul varstei de 13 ani, in Noua Zeelanda inflorirea se poate produce la 10 - 12 ani. In declansarea infloririi este importanta si cantitatea de caldura primita de planta in anul anterior.
|
Nu necesita cantitati mari de apa (este o planta deosebit de rezistenta la seceta) dar udarile trebuiesc facute cu oarecare regularitate. Iarna se va uda rar si superficial, preferabil ca si vara sa se mentina acelasi regim de udare, mai ales daca temperaturile diurne sunt ridicate. Primavara si toamna se va uda ceva mai abundent (1 - 2 udari profunde in fiecare anotimp, alternate eventual cu udari superficiale) dar se va avea grija ca substratul sa devina rezonabil de uscat pana la urmatoarea udare. Daca planta este tinuta in ghiveci (si prefera vase foarte mari) se va tine seama de faptul ca balotul de pamant poate ramane umed vreme indelungata daca este mare. In cazul plantelor tinere (pana la 2 - 3 ani) se va avea grija sa nu se usuce complet substratul; atentie insa si la udarea in exces. Cuvantul de ordine este moderatie.
O metoda des utilizata in cazul unor plante xerofite este amplasarea unei folii imediat dedesubtul stratului superficial de sol / pietris / coaja de pin. Este o metoda des utilizata in landscaping dar discutabila atunci cand vorbim de plante de colectie (nu am vazut gradini botanice care sa utilizeze aceasta metoda). Avantajul imediat este ca se limiteaza foarte mult cresterea buruienilor si - mai ales - se limiteaza drastic umiditatea solului chiar si in cazul unor ploi torentiale; pe termen lung insa datorita faptului ca solul este impiedicat sa “respire" apar neplaceri care pot conduce la moartea - uneori inexplicabila - a plantelor.
Plantele cultivate rezista la expuneri frecvente la temperaturi de -5 grade Celsius, tolereaza chiar si pana la -10 grade Celsius trecator. Rezistenta la frig depinde in mare masura si de “acumularile" anilor anteriori. Plante expuse in mod curent la temperaturi ridicate sunt si mult mai rezistente la ger. Suporta excelent temperaturi de 35+ grade Celsius, chiar are nevoie de perioade caniculare.
Soluri cat mai sarace dar cu drenaj excelent - cel mult 5% humus (se poate inlocui cu 10 - 15% pamant din gradina), nu trebuie insa sa lipseasca argila granulata in proportii de 20 - 40%, atat pentru aportul de minerale cat si pentru faptul ca impiedica solul sa se taseze, solul trebuie sa ramana tot timpul cat mai putin “legat". In rest componente minerale cat mai variate. Se vor utiliza granulatii intre 1 - 10 mm. In soluri sarace plantele sunt mult mai rezistente din toate punctele de vedere - la frig, udare excesiva, boli si daunatori. Drenajul este un element critic al cultivarii cu succes.
-----------------------------------------------------------------------------------
Principalele surse consultate: Urs Eggli - The Illustrated Handbook of Succulent Plants - Monocotyledons (2001); Hesperoyucca whipplei - Flora of North America - efloras.org; M. Kat Anderson & Warren Roberts - Chaparral Yucca (USDA / NRCS National Plant Data); University of California / Jepson Flora (versiunea electronica); W. P. Armstrong - The Yucca and its Moth (articol din 2000, varianta modificata a unui text aparut initial in 1999); D. A. Tirmenstein - Yucca whipplei (1989, in versiunea electronica din 2007); Our Lord’s Candle - Wikipedia, 2007; Benny Møller Jensen - Propagation of hardy cactus, other succulents and alpine plants (bennycactus.dk); Yucca whipplei (ibiblio.org); Mary & Gary Irish - Agaves, Yuccas and related plants (2000); yahoo weather; corespondenta privata.
|
|
|
