 |
Noi mesaje pe forumuri |
 |
|
 |
|
|
|
 |
| |
Aloe glauca var. spinosior Haworth 1821
 Planta formeaza rozete de frunze suculente si poate fi lipsita de tulpina sau poate avea o tulpina scurta. Unele exemplare raman solitare la altele pot apare in timp lastari, dar niciodata din abundenta. Frunzele, 30 – 40 la numar, sunt dens dispuse in forma de rozeta si sunt lanceolate; au de regula 30 – 40 cm lungime si 10 – 12 cm latime la baza. Culoarea lor este verde deschis, cu tenta galben – rosiatica pana la bruna in soare puternic, ocazional sunt foarte usor glaucoase, de cele mai multe ori nu – aceasta subspecie nu prezinta o caracteristica generala a speciei – glaucozitate puternica - si nu sunt patate ci au striatii longitudinale fine, mai mult sau mai putin evidente. Aceasta caracteristica o face foarte asemanatoare cu Aloe lineata, cu care este inrudita de aproape. Suprafata superioara a frunzelor este dreapta sau usor concava, iar cea inferioara este convexa si acoperita mai mult sau mai putin in zona apicala de mici tuberculi. Marginile frunzelor prezinta zimti destul de puternici (4 – 5 mm) de culoare rosiatica si care contrasteaza placut cu restul frunzei. Inflorescenta este simpla si poate atinge 60 – 80 cm inaltime, racemele sunt conice pana la cilindrice, lungi de 18 – 20 cm si 8 -9 cm diametru. Florile sunt dense si indreptate in sus cand sunt boboci, ulterior dupa ce floarile se deschid devin pendulate. O rozeta poate da nastere la pana la trei inflorescente. Pedunculii sunt foarte puternici si acoperiti de bracte asemanatoare unor solzi. Culoarea florilor, desi poate varia de la roz pal la roz si portocaliu pal, este de regula portocaliu pal. Inflorescenta este caracteristica si este un element de identificare precisa a acestei plante. |
Aloe – provine din cuvantul arab “alloeh” = suc amar si stralucitor, referire la utilizarea medicinala a Aloe vera – planta care a dat numele acestui gen. Denumirea a fost preluata ulterior de romani (aloe). Numele este intalnit si in engleza medievala (aluwe) pentru ca in epoca moderna sa fie cunoscut datorita variantei franceze (aloes).
Glauca = epitetul provine din cuvantul grecesc “glaucus” (deschis, spumos) si desemneaza pudra foarte fina prezenta pe frunze. Nu este foarte nimerit in cazul acestei plante.
Spinosior = deriva din adjectivul latin “spinosus”, care inseamna spinos si sufixul comparativ “ior”, care inseamna mai mare, intr-o mai mare masura. Numele se refera tepii marginali mai puternici decat la planta tip.
Nume comune: Blouaalwyn (Afrikaans)
- Aloe glauca var. muricata (Schultes) Baker 1880
- Aloe muricata Schultes 1804
Subspecii, Forme, Varietati, Hibrizi, Cultivari | Propune |
- Aloe glauca var. glauca Miller 1768 (=Aloe perfoliata var. kappa Linnaeus 1753; Aloe perfoliata var. glauca Aiton 1789; Aloe rhodacantha De Candolle 1799; Aloe glauca var. major Haworth 1812; Aloe glauca var. minor Haworth 1812; Aloe glauca var. elatior Salm-Dyck 1817; Aloe humilias Salm-Dyck 1817). Aceasta este adevarata Aloe albastra, denumire datorata glaucozitatii foarte mari la unele forme.
- Aloe glauca var. spinosior Haworth 1821 – este planta care face obiectul acestei fise.
Var. glauca este in fapt foarte variabila atat in ceeea ce priveste habitul (de la plante solitare la plante care lastaresc usor – mai ales in sud, de la plante fara tulpina pana la plante cu tulpina scurta – pe masura ce se avanseaza spre nord) cat mai ales forma, latimea si dimensiunile frunzelor si densitatea glaucozitatii, care poate fi de la foarte puternica la usoara. Variatiile locale sunt extrem de numeroase, greu de sistematizat, cu numeroase caracteristici tranzitorii si oricum insuficient de marcante pentru a justifica o clasificare botanica mai stufoasa. Au fost semnalate si forme pitice (Genadendal form) si ocazional hibrizi naturali cu Aloe arborescens.
Aloe glauca var. spinosior se deosebeste de planta tip prin:
- glaucozitatea foarte redusa sau chiar absenta (si prin urmare culoarea mai verde a frunzelor)
- deschiderea mai mare a frunzelor care formeaza rozeta,
- tepii marginali ceva mai mari si mai intens colorati in rosu,
- densitatea mai mare a tuberculilor formati pe suprafata inferioara a frunzelor spre varf,
- preferinta fata de solurile quartzitice.
Daca var. glauca prezinta variatii locale bine delimitate, Aloe glauca var. spinosior este mai uniforma in ciuda unei zone de distributie destul de extinse.
|
Planta creste in Africa de Sud (Western Cape, Northern Cape) pana aproape de granita cu Namibia, in zone cu ierni umede. Planta nu agreaza expunerea costala ci prefera locatii aflate ceva mai in interior, fara a patrunde insa decat ocazional in interiorul mai arid. Prefera zone colinare sau pante montane si creste cu predilectie in soluri quartzitice. In mod paradoxal exista cateva populatii izolate in interior care suporta foarte bine ploile de vara si iernile uscate; in ciuda habitului diferit nu se disting altfel de restul populatiilor.
Cum planta ocupa practic o ingusta fasie tampon intre zonele costale si interiorul mai arid clima prezinta caracteristici intermediare, in sensul ca iernile sunt umede iar temperaturile sunt moderate, in mod special in ceea ce inseamna minimele pe timpul iernii, dar spre deosebire de zonele costale precipitatiile sunt mai reduse, in general intre 100 – 350 mm / an. Iata si cateva statistici pentru localitatea Springbok, cea mai apropiata statie meteo de Steinkopf – unul din centrele de raspandire a plantei: cea mai rece luna este Iulie (8 / 17 grade Celsius) iar cea mai calda este Februarie (17 / 30 grade Celsius) precipitatiile insumand 175 mm / an, 58% in perioada Mai – August (iarna australa).
Planta este comuna in natura si nu este periclitata.
|
 Nu este o planta propriuzis dificila, dar necesita atentie in primul rand in asigurarea unui drenaj foarte bun al substratului si in respectarea regimului specific de udare. De asemenea este foarte important ca substratul sa se usuce bine intre doua udari. Se poate transplanta de cate ori este nevoie, este o planta puternica si are nevoie de spatiu pentru radacini. Nu este necesara fertilizarea, se poate adauga putina faina de oase la fiecare transplantare. Ideal este sa fie cultivata direct in pamant.
Se poate inmulti prin lastari care inradacineaza usor, dar de regula plantele sunt crescute din seminte. Germineaza usor la temperaturi de peste 20 de grade Celsius, substratul este bine sa fie cat mai mineral (preferabil cel putin 50% nisip quartzos) care sa fie mentinut usor umed (dar nu imbibat) in primul an. Plantulele se dezvolta usor.
Nu prezinta probleme deosebite la boli si daunatori, este o planta robusta si rezistenta. Elementele cheie ale unei cultivari corecte sunt udarea si calitatea substratului.
|
 Inflorirea se produce de regula in perioada August – Octombrie (in emisfera sudica) iar inflorescenta este distincta printre Aloe prin forma conica alungita a racemei si pedunculul puternic acoperit cu solzi. Perioada de inflorire poate fi insa mult extinsa in functie de conditiile concrete de cultivare, cuprinzand aproape tot anul – de la sfarsitul iernii pana la mijlocul toamnei. Inflorescenta este simpla, dar planta poate da nastere la pana la trei raceme diferite pe parcursul perioadei in care infloreste. |
| Soare din plin pentru plantele adulte, pentru plantele mai tinere este recomandabil sa se evite o expunere excesiva la soare. Spre deosebire de cele mai multe Aloe se dezvolta destul de bine si in umbra, dar culoarea frunzelor – complet verzi – este atipica. |
Deoarece provine din zone cu precipitatii mai ridicate iarna nu ridica probleme deosebite in acest anotimp - se va uda moderat iar planta continua sa vegeteze. Inflorirea se produce de regula la sfarsitul iernii / primavara iar dupa acest moment trebuiesc reduse mult udarile – se va uda rar si superficial: vara este anotimpul critic. Udarile normale se vor relua toamna cand intervin nopti mai racoroase iar planta revine in vegetatie. Se va mari gradual cantitatea de apa, nu se va uda dintr-o data abundent. Trei lucruri sunt importante: 1) moderatia este cuvantul cheie, nu se va exagera cu apa, nu se uda ”pe ud”; 2) vara se tine aproape uscata; 3) drenajul trebuie sa fie impecabil. Chiar si in perioadele cand se uda cu regularitate se va avea grija ca substratul sa se usuce bine intre doua udari. Cultivata direct in pamant este mai toleranta la umezeala prelungita, dar nu si vara!
Poate rezista fara probleme pana la -4 grade Celsius, in cultura nu este recomandabil insa sa se scada sub 6 – 8 grade Celsius mai ales in cazul plantelor cultivate in ghiveci, principalul motiv fiind udarile de iarna Nu ridica probleme la temperature ridicate; se va urmari totusi comportamentul plantelor tinere care se vor umbri usor daca este cazul in orele fierbinti ale zilei
Necesita un substrat care se dreneaza perfect, aproape mineral cu granulatii 1 – 10 mm, preferabil sa contina si 20 – 30% nisip quartzos grosier (2 – 3 mm) si 20 – 30% scoria (5 – 10 mm), eventual doar urme usoare de humus si argila (cate 3 – 5% din fiecare). Se poate adauga putina faina de oase - 1 lingura la 3.75 litri de amestec. Este mai pretentioasa decat Aloele comune, dar nu foarte dificila.
==============================================
Principalele surse: Ben-Erik van Wyk and Gideon Smith - Guide to the Aloes of South Africa (1996); Urs Eggli - Illustrated Handbook of Succulent Plants (2001); CITES Aloe and Pachypodium Checklist, 2001; succulents.co.za; desert-tropicals.com; San Marcos Growers;
|
|
|
