 |
Noi mesaje pe forumuri |
 |
|
 |
|
|
|
 |
| |
Sarcocornia quinqueflora ssp. quinqueflora
  Planta cu tulpini perene foarte suculente segmentate si ramificate care se propaga mai intai orizontal pentru ca ulterior sa devina erecte formand in ultima instanta o planta cu aparenta arborescenta, de obicei de 15 – 30 cm inaltime; plante izolate in pozitii mai adapostite pot ajunge uneori la 60 cm inaltime. Ocazional tulpini taratoare pot ajunge la 90 cm lungime si dezvolta de regula radacini adventive in zona nodulilor. Ramificatiile apar de regula in alternanta opusa. Tulpinile sunt in general cilindrice, ocazional usor obovoide, cu suparafata cerata de culoare verde pana la verde argintiu, schimbandu-si culoarea ulterior si evoluand treptat spre galben – portocaliu – rosu – brun iar de regula din al 2-lea an putand forma in final o coaja care se poate desprinde cand planta reintra in vegetatie dand la iveala o tulpina verde, de regula cu diametrul injumatatit. Diametrul tulpinilor poate varia, este de regula de 2 – 4 mm in cazul tulpinilor foarte tinere sau care au trecut deja printr-o faza de “decojire” pentru a ajunge spre sfarsitul perioadei de vegetatie la un diametru de 5 – 6 mm (ocazional mai mult, de regula la plante batrane solitare, pana la 10 – 12 mm). Articulatiile internodale pot avea 5 – 15 mm lungime. Tulpinile au de regula crestere apicala dar pot deveni in timp mai groase datorita unor procese de crestere secundara. Desi la prima vedere pare a nu avea frunze planta poata in apexul articulatiilor internodale frunze extreme de mici (de regula 1 – 2 mm, rareori mai mult) asemanatoare unor lobi suculenti (*). Suprafata lor dorsala este concava, cea ventrala fiind convexa. Frunzele au o anatomie foarte ciudata, spre margini grosimea lor fiind data de doar doua celule, fara tesuturi intermediare. Stomatele apar doar la frunzele ceva mai batrane (de regula de la a 4-a frunza numarand de la apex); ocazional poate apare o aglomerare de frunze in zona bazala a tulpinilor. Fotosinteza se produce atat in tulpini cat si in frunze. Florile minuscule sunt de culoare crem albicios si sunt grupate circular in zona apicala, in axilele frunzelor, de regula cate 5 (ocazional mai multe, pana la 10) pe un peduncul relativ lung, foarte subtire si paros. Exista trei tipuri de plante – plante mascul, plante femela si plante hermafrodite – acestea din urma fiind cele mai raspandite. Polenizarea se produce cu ajutorul vantului (nu au fost observate insecte interesate de florile minuscule si nici glande nectarifere nu au), semintele sunt mici (1.0 – 1.5 mm) si se raspandesc cu usurinta tot datorita vantului.
(*) In toate descrierile, articolele si monografiile timpurii (Solander, Hooker, Thomson, Cheeseman, Laing, Blackwell, Cross) planta era descrisa ca fiind lipsita de frunze, abia Cooke (1912) studiind in detaliu morfologia si fiziologia plantei a inteles natura acestor “lobi”.
|
Sarcocornia = provine din asocierea cuvantului grecesc “sarco” (carnos) si a celui latin “cornis” (corn) si face referire la aspectul plantei.
Quinqueflora = provine din asocierea cuvintelor latine “quinque” si “flora” si face referire la cele cinci flori minuscule grupate pe un singur peduncul.
Salicornia australis Solander ex Forst f. 1786 (nomen nudum)
Salicornia quinqueflora Bunge ex Ung.-Sternb.
Subspecii, Forme, Varietati, Hibrizi, Cultivari | Propune |
- Sarcocornia quinqueflora ssp. quinqueflora – planta care face obiectul acestei fise
- Sarcocornia quinqueflora ssp. tasmanica – o “versiune” cu distributie mult mai limitata (Australia – in zone costale ale statului Victoria si insula Tasmania).
O alta planta – Sarcocornia blackiana – este considerata ca fiind o specie distincta, in ciuda faptului ca deosebirile sunt minore.
|
  Planta are o raspandire destul de mare – Australia (in zonele costale nord-estice, estice, sudice si sud-vestice, precum si coastele Tasmaniei, prezenta insa si in numeroase locatii de interior), Chatham Islands, Norfolk Islands, Noua Caledonie si Noua Zeelanda (cu doar doua locatii de interior cunoscute).
Fiind o planta halofita (capabila nu numai sa supravietuiasca in habitaturi cu salinitate ridicata, dar chiar fiind adaptatata fiziologic la aceste tipuri de habitat) este prezenta in zonele costale inundabile la flux, zone namoloase sarate, estuare, dar ocazional poate patrunde si 10 – 15 km in inerior dealungul malurilor unor rauri a la caror revarsare se formeaza o acumulare de apa salmastra in timpul fluxului. Populatii de interior in adevaratul sens al cuvantului sunt mai degraba rare si limitate la soluri saraturate sau zone cu nisip miscator. Un tip habitat secundar este format din zone stancoase mai elevate, aflate insa in proximitatea apei, stropite ocazional de valuri sau batute de vantul incarcat cu apa sarata din mare. In acest habitat secundar, caracterizat prin perioadele uneori indelungate de uscaciune dar si prin aportul mai substantial de apa dulce (atunci cand ploua), Sarcocornia quinqueflora are un aspect diferit, plantele ramanand de regula mult mai mici si nu formeaza decat rar populatii semnificative numeric. Este de altfel o caracteristica ciudata a acestei plante – nu este strict dependenta de un aport substantial de sare (spre deosebire de alte plante halofite) putand creste si in altfel de conditii, dar ajunge de regula la cel mult 2 / 3 din dimensiunile unei plante normale, care creste intr-un mediu sarat.
Nu am sa insist asupra caracteristicilor climatice din habitatul natural intrucat suporta orice, mai putin inghetul prelungit. Planta este prezenta practic in toate zonele costale ale Noii Zeelande, unde se pot intalni de la plante izolate sau grupuri mici, la colonii masive. In Insula de Sud poate deveni ocazional planta dominanta din habitat; in Insula de Nord, datorita mangrovelor care domina tipul de habitat preferat, planta nu reuseste sa formeze de regula decat mici grupuri dispersate, fiind totusi foarte raspandita.
Cum am mai spus, plantele pot fi mascul, femela sau hermafrodite; ca o ciudatenie in Noua Zeelanda covarsitoarea majoritate a populatiilor studiate de botanisti sunt formate exclusiv din plante hermafrodite; populatii continand plante hermafrodite si 5 – 53% plante femele (procentajul variaza de la o populatie la alta) se gasesc doar in Insula de Sud – la Golden Bay (la NV de Nelson) si Otago Peninsula. In cazul altei populatii din Picton (la E de Nelson) a fost consemnata cu cateva decenii in urma existenta a 25 de plante hermafrodite si 2 plante femele; in prezent populatia respectiva este formata numai din plante hermafrodite.
|
Este extrem de putin prezenta in cultivatie in ciuda unei relative abundente in natura; practic cultivarea acestei plante s-a redus la asigurarea materialului genetic pentru cercetari botanice. Putinii iubitori de C&S care s-au incumetat sa incerce au putut constata insa ca nu este dificil de cultivat daca este inteleasa fiziologia acestei plante foarte ciudate.
Sarcocornia quinqueflora este o planta suculenta cu o epiderma cerata, foarte eficienta in impiedicarea transpiratiei; plante neinradacinate pot rezista mai multe luni de zile fara o deshidratare semnificativa daca nu sunt expuse in plin soare. Tulpinile contin celule specializate in stocarea apei, avand membrane foarte flexibile si care sunt inconjurate de spatii intercelulare goale care permit “umflarea” lor rapida in momentul in care radacinile incep sa pompeze apa in tulpinile plantei. Tulpinile nu se lemnifica (in ciuda aparentei) ci au in permanenta tesut suculent. Se poate pune – pe buna dreptate – o intrebare: de ce stocheaza planta apa daca o are la discretie, intrucat creste preponderent in zone inundabile sau care raman in cel mai rau caz mult timp imbibate cu apa (exceptie, desigur, cand creste direct pe stanci la inaltime)? Radacinile plantei nu pompeaza in permanenta apa, deoarece s-ar ajunge la o concentratie ucigatoare de sare; pe de alta parte exista o anumita concentratie de sare necesara supravietuirii plantei – foarte frecvent corpul plantei este udat cu apa de mare (sau chiar partial submers) si daca nu ar exista o concentratie suficienta in interiorul plantei prin fenomenul de osmoza s-ar ajunge la extragerea apei din corpul plantei in incercarea de a “echilibra” concentratie interioara si concentratie exterioara. Acest lucru ar duce inevitabil la deshidratarea rapida si fatala a plantei. De aceea planta are grija sa mentina o salinitate suficient de ridicata pentru a preintampina deshidratarea, limitand cu atentie aportul de apa doar pentru momentele cand este apa dulce (sau salmastra) la dispozitie – ploi torentiale, inundatii cauzate de rauri, etc. Cu alte cuvinte are un caracter xerofit chiar daca creste in permanenta in soluri imbibate cu apa.
Semintele germineaza usor, dar au nevoie de apa cu o concentratie redusa de sare – pana la 1.0%; intre 1.0 – 1.5% rata germinarii scade rapid, pentru ca la concentratii mai mari germinatia sa apara numai ocazional. Este de altfel o caracteristica a plantelor halofite – semintele plantelor anuale sau bianuale germineaza si in cazul unor salinitati foarte ridicate (nu au timp la dispozitie, plantele trebuie sa-si incheie ciclul de viata) pe cand plantele perene au “tot timpul” la dispozitie pentru a astepta conditii convenabile, semintele acestora ramanand in “hibernare”.
|
| Inflorirea se produce in Decembrie – Martie (vara australa). Nu numai ca nu este un spectacol, dar trebuie putina atentie ca sa-ti dai seama ca plantele sunt inflorite. |
| De la soare din plin pana la expuneri moderate, orice este acceptabil. Nu insa si umbra. |
Orice intre deficit accentuat de apa alternat cu stropiri abundente si perioade de umezeala continua este acceptabil pentru aceasta planta. Fiind o planta halofita pezenta sarii este de dorit (concentratie de 3.0 – 3.5%), se va uda insa in alternanta cu apa dulce.
Nu este o planta mofturoasa, suporta aproape orice – de la climat cu influente sub-polare avand temparaturi medii anuale de 8 - 9 grade Celsius, pana la climat subtropical cu temperaturi medii anuale de peste 20 de grade Celsius – nu insa si inghet prelungit.
Orice substrat, greu sau usor este adecvat daca nu contine humus. Preferabil sa fie insa cultivata in nisip foarte grosier amestecat cu putina argila sau direct pe roci poroase.
---------------------------------------------------------------------------
Principalele surse consultate: ABRS Flora of Australia Online (Data derived from Flora of Australia Volume 49 (1994), a product of ABRS, © Commonwealth of Australia); H. H. Allen – Flora of New Zealand (The updated electronic version, Vol. 1, 2004 - http://floraseries.landcareresearch.co.nz ); J. Bastow Wilson & Carol Cullen – Coastal Cliff Vegetation of the Catlin Region, Otago, South Island, New Zealand (New Zealand Journal of Botany, Vol. 24, 1986); H. E. Connor - Gynodioecism in Sarcocornia quinqueflora (New Zealand Journal of Botany, Vol. 22, 1984); F. W. Cooke – Observations on Salicornia australis (Transactions of the Royal Society of New Zealand, Vol. 44, 1912); J. Gathe – Sarcocornia (contribution for the electronic version of The Western Australia Flora (2000 - 2007), http://florabase.calm.wa.gov.au ); T. R. Partridge & J. B. Wilson – Germination in relation to Salinity in Some Plants of Salt Marshes in Otago, New Zealand (New Zealand Journal of Botany, Vol. 25, 1987); T. R. Partridge & J. B. Wilson – Vegetation Patterns in Salt Marshes of Otago, New Zealand (New Zealand Journal of Botany, Vol. 26, 1988); G. Sainty – Sarcocornia quinqueflora (2006);Eduart Zimer - Succulent plants from down under – Sarcocornia quinqueflora – an odd succulent halophyte (2007, Kaktusy I Inne, in print 2008); corespondenta privata.
|
|
|
