 |
Noi mesaje pe forumuri |
 |
|
 |
|
|
|
 |
| |
Ferocactus schwarzii Lindsay 1955
 Cactus solitar globular, avand forma eliptica pana la ovoidala in faza matura, pana la 80 cm inaltime si pana la 50 cm diametru, cu 13 – 19 coaste ascutite (rotunjite la plantele tinere si puternic tuberculate, transformandu-se dupa 4 -5 ani), cu epiderma de culoare verde inchis. Areolele sunt alungite iar la unele plante par a se continua din una in alta. Spinii pot fi in numar de 1 – 6 (mult mai rar 6, de regula 4 sau 5) si sunt nediferentiati (avand un aspect intermediar intre radiali si centrali), plantele tinere au de regula 4 – 5 spini la fiecare areola, ulterior acestia cad (plantele batrane au 0 – 1 spini), de culoare galbena devening cenusie cu varsta, usor curbati in spate si mai mult sau mai putin erecti, cu lungimi ce pot varia de la 5 la 55 mm. Florile galbene apar in coroana in apropierea zonei apicale si au pana la 50 mm inaltime si 40 mm diametru, de regula se deschid incomplet. Fructul are 15 mm lungime si 12 mm diametru, este purpuriu si zemos si contine seminte negre lucioase de 1.0 x 1.5 mm. |
Ferocactus = provine din cuvintul latin ferox (fioros, feroce) si cuvantul grecesc kaktos, insemnand ciulin.
Schwarzii = Lindsay a denumit acest cactus in onoarea lui Friedrich (Fritz) Schwarz, care a descoperit planta in zonele montane ale statului Sinaloa si a inceput sa o cultive in gradina sa din San Luis Potosi si chiar sa o prezinte la expozitii cactusistice (prima data in 1954) si sa o distribuie amatorilor sub numele de… Ferocactus schwarzii. Cand l-a descris formal, Lindsay nu a avut nici un motiv ca sa schimbe numele deja foarte incetatenit al plantei si sa creeze confuzii prin aceasta.
A nu se confunda cu Ferocactus bicolor var. schwarzii N.P. Taylor 1979 = Thelocactus schwarzii Backeberg 1950 = Thelocactus bicolor ssp. schwarzii (Backeberg) N.P. Taylor 1998 = Thelocactus bicolor var. schwarzii E.F. Anderson 1987; aceasta este o planta total diferita.
Subspecii, Forme, Varietati, Hibrizi, Cultivari | Propune |
Nu au fost descrise subspecii, varietati sau forme ale acestei plante; sunt cunoscute variatii in mod special in ceea ce priveste culoarea florii, spinatia si areolele, dar care pot fi privite insa ca o variabilitate naturala in limite rezonabile, nu este cazul sa fie efectuate segregari.
|
| Planta creste in centrul si nordul statului Mexican Sinaloa (El Rancho del Padre, Rio Sinaloa, Cerro Colorado, Bacuberito, Cofradia) in zone stancoase si pante accentuate, la altitudini de 30 – 200m. Nu am informatii exacte in ceea ce priveste climatul – se poate spune insa ca are un caracter tropical accentuat, cu precipitatii moderate (in general in jurul a 600 mm / an, desi in zona sudica se inregistreaza in unele locuri si 1,400 mm / an) si temperaturi ridicate (medii anuale de 24 – 25 de grade Celsius), care ating deseori 40 de grade Celsius. Caracteristica pentru zona este prezenta a numeroase cursuri de apa care asigura mentinerea unei vegetatii inseminate. Desi in relativ apropiere a coastei Pacificului, vanturile dominante bat in tot timpul anului dinspre interior, de regula dispre nord sau nord-est. |
 Nu ridica probleme deosebite de cultivare, este suficient sa se respecte regulile de baza legate de udare si cerintele legate de temperaturi.
Se recomanda transplantarea la 2 ani cand plantele sunt tinere iar apoi la intervale ceva mai mari, dar regulate (cel mult la 3 – 4 ani), interval de timp in care humusul a fost deja epuizat iar substratul nu mai poate retine apa. De preferinta transplantarea se va face iarna, in vase nu foarte adanci ci mai degraba largi, optime pentru radacinile superficiale ale plantei.
John Pilbeam recomanda administrarea de fertilizanti bogati in potasiu (de genul celor utilizati pentru tomate, trandafiri sau crizanteme) la concentratie normala de 2 – 3 ori pe an, in timpul cresterii active. Nu se va administra pe radacini uscate ci cel mai bine la 2 zile dupa udare pentru a nu arde radacinile, dar si pentru a asigura o absorbtie rapida a ingrasamintelor.
Planta are sensibilitatea obisnuita a cactaceelor la paduchele lanor si paianjenul rosu. O anumita problema o ridica inegrirea areolelor si a zonelor adiacente datorita secretiei glandelor nectarifere; acest lucru nu afecteaza numai estetica plantei ci atrage si furnicile sau alte insecte cu efecte nedorite. Odata instalata poate fi foarte greu indepartata; de aceea se recomanda udari periodice ale corpului plantei pentru a indeparta nectarul.
Pentru bunastarea plantei este de preferat ca aceasta sa fie scoasa din sera pe timpul verii si tinuta in aer liber.
|
 Florile sunt de culoare galbena si apar la varste relativ mici pentru acest gen, la plante de numai 12 cm diametru. Ele sunt numeroase si apar in coroana in apropierea zonei apicale, de foarte multe ori nu se deschid complet. |
Soare din plin in perioadele de crestere activa, nu este planta de cultivat in umbra. Iarna se va mentine o expunere foarte luminoasa, preferabil cu un numar putin mai redus de ore de soare direct.
|
Cerintele referitoare la udare sunt tipice pentru cactee – nu se va uda iarna, din primavara si pana la mijlocul toamnei se va uda cu moderatie la plantele mature si ceva mai abundant la plantele tinere aflate in crestere rapida, lasandu-se sa se usuce bine substratul intre doua udari. Primavara se va incepe cat mai devreme, cu o udare usoara pe vreme insorita iar toamna se va avea grija ca (in functie si de vreme) planta sa intre in iarna cu radacinile uscate. Iarna nu se uda din doua motive – in primul rand datorita sensibilitatii radacinilor la umezeala in conditiile unor temperature scazute iar in al doilea rand pentru ca asta ar insemna mentinerea plantei in vegetatie fortata care are ca rezultat o crestere anormala si o spinatie mai slaba.
Genul Ferocactus cuprinde plante iubitoare de caldura si sensibile la frig, primul semn fiind aparitia ruginei caracteristice. Desi nu este chiar atat de sensibila la frig ca alte reprezentante ale genului (poate rezista la temperature negative trecatoare), pentru cultura se recomanda o abordare conservatoare, cu minime de 8 – 10 grade Celsius pe timp de iarna; se poate ierna si la 5 grade Celsius, dar asta numai in conditiile in care planta intra cu substratul perfect uscat in iarna si este asigurata o ventilatie continua a aerului. Nu ridica probleme la temperaturi ridicate, chiar agreaza caldura.
Nu este foarte pretentioasa – cu exceptia unui drenaj foarte bun. Accepta soluri moderat organice (20 – 35% humus), bogate insa in argila si care sa cuprinda si 40 – 50% spartura de piatra (3 – 8 mm), cu reactie usor acida.
-------------------------------------------------------------------
Principalele surse consultate: John Pilbeam & Derek Bowdery - Ferocactus (2005); Edward F. Anderson – The Cactus Family (2001); Krainz – Die Kakteen (1966 – 1975); Ferokaktus.de (Norbert Pfänder); theferocactus.free.fr (David Scott); desert-tropicals.com.
|
|
|
