 |
Noi mesaje pe forumuri |
 |
|
 |
|
|
|
 |
| |
Graptopetalum paraguayense (N.E. Brown) Walther 1938 (ssp. paraguayense)
 Planta cu tulpini taratoare care se ramifica doar de la baza, lungi pana la 30 cm, ocazional mai mult, cu grosimea de 5 – 12 mm, initial de culoare alb-glaucos, devenind apoi verzi-galbui si in final de culoarea lavandei, purtand cicatrici proeminente la 4 – 10 mm distanta, in locurile din care au cazut frunzele. In apexul tulpinilor planta formeaza rozete de frunze suculente cu diametrul de 3 – 12 cm (ocazional pana la 16 cm) formate din 15 – 25 (ocazional pana la 30) de frunze. Frunzele ocupa doar 4 – 8 cm din lungime in apexul tulpinei, frunzele cele mai tinere sunt aglomerate, restul se rasfira usor pe masura ce imbatranesc. Frunzele ovoidal - lanceolate au varful ascutit, lungimea de 25 – 60 mm (ocazional pana la 80 mm) latimea de 15 – 40 mm si 7 – 10 mm grosime, iar la baza au 5 – 10 mm latime si 5 – 7 mm grosime. Atasamentul bazal este eliptic si are 1.0 – 2.5 mm latime. Suprafata superioara a frunzelor este plata, deseori usor canelata in treimea inferioara, suprafata inferioara este puternic convexa, cu margini obtuse sau usor acute (numai in treimea inferioara). Suprafata frunzelor este fina, de culoare cenusiu-violet pana la cenusiu-alb sau cenusiu-galbui. Tijele florale apar de regula in Februarie – Martie la 1 – 2 cm de apexul tulpinei, de regula 1 sau 2, daca sunt 2 atunci apar din laturi opuse ale tulpinei. Pedunculul are 5 – 10 cm lungime si 2 – 5 mm grosime, este roz pana la roz-violet, sygrumat la baza si se detaseaza usor, este acoperit de frunze mai mult sau mai putin numeroase (pot fi si 1 – 5 dar si 12) care urca pe acesta. Frunzele inferioare se aseamana foarte mult cu frunzele rozetei, dar sunt mult mai mici, 10 – 20 mm lungime si 3 – 9 mm latime, grosimea fiind de 3 – 4 mm. Pedunculul se ramifica de regula in 2 – 4 (ocazional pana la 6) ramuri lungi de 3 – 12 cm, purtand 5 – 15 flori distantate la 5 – 12 mm si sunt albicioase pana la galben-verzui cu mici marcaje rosii, au forma de stea si in jur de 18 mm diametru. Semintele foarte mici au culoarea rosu-maroniu, sunt aproximativ cilindrice (0.7 mm lungime si 0.2 mm diametru) si au 5 santuri longitudinale. |
Graptopetalum = provine din latinescul grapto, insemnand pictat, desenat si latinescul petalum (derivate din cuvantul grecesc petalon), care inseamna petala (dar la origine si lama metalica sau placa de metal).
Paraguayense = din Paraguay, indicand insa o origine fictiva.
Echeveria weinbergii Hort. ex T. B. Shepherd 1912 (nom. nud.)
Echeveria expatriata Rose (nom. nud.)
Cotyledon paraguayensis N. E. Brown 1914
Byrnesia weinbergii Rose 1922
Echeveria arizonica Hort. ex Rose
Sedum weinbergii Berger ex Engler 1930
Graptopetalum weinbergii Walther 1930
Graptopetalum byrnesia Walther 1931
Echeveria byrnesia Hort. ex Rooksby 1933
Echeveria paraguayensis Hort. ex von Poellnitz 1936
Sedum paraguayense Bullock 1937
Nume comune: Mother-of-pearl Plant, Ghost Plant si Ghost Flower.
Dincolo de faptul ca este o planta interesanta in sine, ca multe alte suculente mexicane si Graptopetalum paraguayense are o poveste a ei. In mod ideal o planta nou descoperita este descoperita de un botanist, care intelege ce vede, care se apuca imediat sa o studieze si publica in cat mai scurt timp numele, care nume sa ramana pentru totdeauna. Extrem de rar se intampla insa asa – desoperitorul plantei poate ca nici nu este botanist si nu sesizeaza relevanta descoperirii sale, sau daca este poate nu cunoaste indeajuns de bine familia de plante respective si o studiaza temeinic timp de mai multi ani, pana sa publice numele, timp in care planta in cauza poate apare sub cele mai diverse nume in cultivatie si in cataloage de plante, sau poate alti 2 -3 botanisti o publica intre timp sub nume diferite, incadrand-o uneori mai mult sau mai putin justificat in familii de plante diferite. Colectionarii vor fi nemultumiti, botanistii o vor tine pe a lor, in speranta ca unul din nume se va impune dand uitarii pe toate celelalte, timp in care desigur alti botanisti publica nume noi, noi combinatii sau reconsiderari ale unor concepte taxonomice considerate definitive la un anumit moment. Asa cum spune L.H. Bailey – taxonomia nu are finalitate. Graptopetalum paraguayense este un caz clasic de confuzie generalizata din istoria botanicii, numele comun de Ghost Plant (planta fantoma) potrivindu-se de minune cu planta, nu insa datorita culorilor ei pastelate asa cum sugereaza unii autori.
Este extreme de probabil ca majoritatea covarsitoare a plantelor aflate in prezent in cultivatie sa provina din plantele comercializate la inceputul secolului 20 de Frank Weinberg, un german din Breslau imigrat in SUA, care in acea vreme avea o infloritoare afacere cu plante la Woodside, Long Island, New York. Inceputurile sunt neclare, oricum Weinberg a sustinut 30 de ani mai tarziu ca planta in cauza a aparut spontan in ghivece cu cactusi primiti in 1904 de la J. A. Mc Dowell, un cunoscut exportator de cactusi din Mexico City. Este aproape cert ca Weinberg a avut mai multe clone, oricum a inceput rapid sa le inmulteasca vegetativ iar in 1905 aceste plante au fost remarcate de Rose, care a si luat printre altele 6 exemplare ale acestei plante cu el, intr-un lot impreuna cu alte specii. Rose a remarcat imediat faptul ca planta este din mai multe puncte de vedere diferita de alte plante apartinand genului Echeveria sau genurilor inrudite. Rose ar fi denumit-o totusi Echeveria weinbergii fara a publica insa numele, desi planeaza un semn de intrebare asupra faptului ca el l-a utilizat primul. Sub acest nume apare public abia in 1912 intr-un catalog de plante. Este insa posibil ca nu Rose sa-i fi dat acest nume. Note ale sale din 1907 arata ca Rose a primit de la Weinberg 5 specii de plante cultivate diferite, una dintre ele fiind numita initial Echeveria 07.575, ulterior insa este adaugat weinbergii cu un scris diferit insa. Si acest nume este insa inlocuit cu "expatriata Rose n. sp." Si mai tarziu totul este sters din nou, Echeveria fiind inlocuita cu Byrnesia si revenindu-se la epitetul weinbergii – nume publicat de Rose abia in 1922, desi adaugirile si modificarile din notele sale nu-i apartin... Nu exista nici o informatie specifica legata de originea plantei – alte 3 plante luate de la Weinberg fiind notate ca fiind Echeveria (si atat, doua dintre ele) si Cereus donkelari, fara localitate. Cea de a 5-a a fost Opuntia elata, cu adaugirea lui Rose “nativa din Paraguay”. Nu exista nici cel mai mic indiciu ca Weinberg ar fi importat toate aceste plante impreuna sau macar din aceeasi sursa si desi Cereus donkelari este originara din Yucatan, desi nu sunt cunoscute Echeverii originare din Paraguay, cineva a presupus ca tot lotul a fost importat initial din Paraguay, inclusiv Echeveria 07.515…
Greu de explicat cum s-a produs acesat confuzie, intrucat Rose ar fi avut toate motivele sa nu o faca. Exista o vasta corespondenta intre Rose si Weinberg (40 de scrisori) referitoare la aceste plante, in care Rose cerea informatii concrete, iar Weinberg nu reusea sa le dea. Rose a ezitat foarte mult sa descrie formal aceasta planta intrucat era constient de deosebirile semnificative existente fata de Echeveria si, intrucat lua serios in calcul sa fie cumva inrudita cu Cotyledon din Africa (pe care nu le cunostea totusi bine) si banuind deci ca planta ar fi putut fi originara din acea zona, a amanat sa ia o hotarare; in 1910 inca ezita, cerandu-i cu insistenta lui Weinberg orice eventuala informatie legata de originea plantei, pentru ca pe 20 septembrie 1911 sa-i scrie acestuia: “(…) sa o numesc Echeveria weinbergii, desi cred ca voi fi nevoit sa revin [asupra numelui] in timp” – ceea ce contrazice succesiunea modificarilor efectuate in notele sale. Weinberg noteaza in subsolul scrisorii – “5 ani pentru un nume!” Interesant de mentionat faptul ca modificarile numelui par a fi fost efectuate dupa ce Rose luase hotararea sa numeasca noua planta Echeveria weinbergii in 1911. Rose nu a publicat insa niciodata acest nume. Si alte doua inadvertente – Weinberg sustine ca Rose a luat plantele in 1905, Rose sustine ca i-au fost trimise in 1907.
Este posibil ca numele dat in 1911 de Rose sa fi fost doar o condescendenta fata de un nume deja aflat in circulatie. Weinberg sustine ca a exportat 100 de plante in 1908 la un comerciant de plante din Erfurt, Germania (F. A. Haage, Jr ?) care le-a scos la vanzare sub numele Echeveria weinbergii; intrucat initial planta n-a avut succes la vanzare, numele a fost schimbat cu… Echeveria arizonica, un nume cu sonoritate mai exotica, desi nici vorba de Echeverii in Arizona. Exista insa o alta marturie care contrazice aceasta versiune - T. B. Shepherd sustine ca a primit direct de la Rose plante cu numele Echeveria weinbergii si asta in… 1909, adica cu doi ani mai inainte ca acesta sa-i comunice lui Weinberg ce nume s-a hotarat sa-i dea.
Inadvertentele continua. Sir David Prain, directorul de atunci al Gradinii Botanice din Kew, sustine ca a primit in 1912 o planta direct de la Rose, numita simplu “Paraguay, F. Weinberg, No. 575”. Stim deja doua lucruri – 1) Rose se hotarase cu un an mai inainte asupra unui nume – sa-si fi schimbat insa parerea, revenind la codificarea sa initiala? si 2) Rose banuia a fi o planta africana, greu de acceptat faptul ca a distribuit-o ca fiind originara din Paraguay; desi nu putem exclude nici acest lucru, nu este totusi plauzibil. (Pentru ca confuzia sa fie deplina – in 1922 Alwin Berger sustinea ca Rose i-ar fi zis ca planta provine dintr-un lot de plante din Paraguay, dar impresia lui Berger a fost ca planta pare a fi fost mai degraba mexicana – Berger fiind primul care intuieste corect origine acesteia.) Cum planta de la Kew a inflorit in 1914 (fapt cunoscut de Rose, desi nu a vazut-o) N.E. Brown a descris-o sub numele Cotyledon paraguayensis, recunoscand si el diferenta fata de Echeveria, si asimiland-o si el genului Cotyledon dar a perceput in mod paradoxal ca planta provine din Paraguay, desi nu sunt cunoscute Cotyledon in aceasta regiune… Paradoxurile continua si Rose (care nu a stiut nimic de descrierea facuta in 1914 de N. E. Brown, desi fusese informat de inflorirea plantei si probabil si de caracteristicile florale), o descrie in 1922, dupa ce a vazut-o si el inflorind in Februarie 1921, incadrand-o in genul Byrnesia, gen infiintat in onoarea lui Edward M. Byrnes, un expert in cultivarea Crassulaceae care printre altele se ocupa si de plantele din serele lui Rose.
Pentru ca confuzia sa fie totala – este posibil (oricum plauzibil, daca tinem seama de numarul mare de inadvertente) ca insusi Weinberg sa fi pus umarul serios la crearea cesteia. Nu este exclus sa fi incurcat el singur anumite detalii. Oricum nu conteaza prea mult, dar (in concordanta cu amintirile lui Weinberg, intr-o lucrare publicata Rooksby in 1941) de este intru totul posibil si urmatorul scenariu - Weinberg sa fi confundat detaliile legate de Echeveria weinbergii cu ce s-a intamplat ceva mai devreme, cand a sustinut ca “Lenophyllum pusillum and Lenophyllum weinbergii au originat in aceeasi perioada cu Echeveria weinbergii in sera mea din Woodside, Long Island”, plante care au ajuns la Rose. Rose insa (in Britton & Rose – Crassulaceae, 1905) mentioneaza ca acestea au fost trimise impreuna cu Echeveria agavoides. Deasemenea Rose (Britton & Rose - Lenophyllum, a New Genus of Crassulaceae, 1904) mentioneaza originea mexicana a Lenophyllum weinbergii si faptul ca a fost primita de la Weinberg in Decembrie 1903. Deci nici vorba pana in 1907 de plante din Paraguay; este posibil ca Weinberg sa fi incurcat anul 1905 cu anul 1907 si episodul Lenophyllum weinbergii cu episodul Echeveria weinbergii.
Rose a publicat numele de Byrnesia weinbergii in 1922, recunoscand prin instaurarea acestui nou gen particularitatile florale ale plantei, recunoscand insa in mod eronat ca valida publicarea numelui Echeveria weinbergii in 1912 intr-un catalog comercial si ignorand complet numele Cotyledon paraguayensis publicat valid de N. E. Brown in 1914. In perioada 1930 – 1931 Berger continua sa mute numele din Byrnesia in Sedum si apoi in Graptopetalum, schimband si epitetul, pentru ca intr-un final Walther sa incadreze planta in 1938 definitiv in genul Graptopetalum utilizand si epitetul folosit in 1914 de N. E. Brown – paraguayensis.
Subspecii, Forme, Varietati, Hibrizi, Cultivari | Propune |
 - Graptopetalum paraguayense ssp. paraguayense (N.E. Brown) Walther 1938 – este planta care face obiectul acestei fise.
- Graptopetalum paraguayense ssp. bernalense Kimnach & Moran 1986, este o planta culeasa in 1979 de Lau in Cerro Bernal, Tamaulipas, Mexic, caracterizata in principal prin frunzele ceva mai mici si de culoare verde-galbui, spre deosebire de culoarea gri-violet la ssp. paraguayense.
- Graptopetalum paraguayense ssp. mendozae Glass & Chazaro 1997, nume acceptat provizoriu si care identifica o planta foarte apropiata de ssp. bernalense. Deosebirea esentiala este faptul ca desi are in mod normal frunzele de culoare verde-galbui, expusa la soare excesiv frunzele capata tonalitati purpurii (cum de altfel a si fost descoperita in natura, de aici probabil si ideea ca ar fi o subspecie noua). Planta a fost descoperita in 1995 de Glass si Mendoza crescand in ghips pur la La Salada, Colima, Mexic.
Exista numerosi hibrizi horticoli intergenerici creati atat datorita usurintei in culticare dar si datorita tonalitatii si texturii placute a frunzelor - X Graptoveria (cu Echeveria), X Grapsonella (cu Thompsonella), X Graptosedum (cu Sedum), X Graptophytum (cu Pachyphytum), X Lengraptophyllum (cu Lenophyllum) si X Cremnopetalum (cu Cremnophila).
Ma limitez la a mentiona doar unul din acestia - Graptosedum “Ghosty”, afisand splendide culori sidefii, o adevarata bijuterie. In aparenta delicata, este surprinzator de rezistenta la rafale repetate de grindina care mi-au distrus plante in aparenta imposibil de ucis.
Exista si cativa cultivari din care amintesc Graptopetalum paraguayense "Pinky" – caracterizata in principal prin accentuarea culorilor verzi-albastrui ale frunzelor mai vechi, culoari care evoluaeza gradual spre roz la frunzele noi din apexul tulpinei.
|
Descoperirea originii Graptopetalum paraguayense ssp. paraguayense este o poveste in sine. Rose, dupa 15 ani si 40 de scrisori trimise lui Weinberg, nu putea spune cu certitudine decat ca a primit-o “impruna cu plante din Paraguay” si ca Weinberg nu cunoaste originea plantei. Rose a banuit multa vreme o origine africana, dar daca intr-adevar i-a trimis lui N. E. Brown la Kew planta etichetata “Paraguay”, atunci el a stat la baza acestui misnomer – paraguayense. Alwin Berger este primul care intuieste corect originea plantei – Mexic, mai mult prin analogii si mai putin prin informatii concrete.
Confuziile continua totusi – Rooksby scrie in 1933 ca Britton & Rose au indicat ca localitate a Echeveria weinbergii Coahuila, Mexic. Remarca este total eronata – Britton & Rose nu au scris niciodata despre aceasta planta in lucrarile lor comune – si explicatia poate fi o sinonimie eronata cu Lenophyllum weinbergii, planta la care Britton & Rose indica intr-adevar Coahuila ca localitate a tipului. Paradoxal – confuzia lui Rooksby acrediteaza definitiv Mexicul ca fiind locul de origine al plantei, desi trimite cautarile de regasire a plantei in natura intr-o directie gresita.
Graptopetalum paraguayense ssp. paraguayense nu a fost descoperit niciodata in natura, desi se stie cu certitudine ca nu este o planta de origine hibrida. In 1979 Lau a descoperit o planta foarte asemanatoare – considerata in prezent ssp. bernalense la “Gonzalez, la est de Ciudad Mante, la 800 m altitudine, aproape de varful muntelui Cerro Bernal, Tamaulipas, Mexico” – ceea ce indica mai degraba Tamaulipas ca origine a Graptopetalum paraguayense ssp. paraguayense. Planta nu a putut fi regasita insa in natura.
Ramane doar o crasa nepotrivire de nume – intrucat in Paraguay nu cresc Crassulaceae, iar Graptopetalum nu se intalneste decat Arizona (SUA) si Mexic. Se poate pune intrebarea - nu am putea reveni la epitetul – poate mult mai potrivit – weinbergii? Cu actualul set de reguli - The International Code of Botanical Nomenclature, nu putem din pacate.
|
 Graptopetalum paraguayense ssp. paraguayense este o planta care nu ridica probleme in cultivare, in aparenta usoara, dar care nu rasplateste prin obtinerea unor exemplare de exceptie decat in cazul unei ingrijiri atente. Este o planta parca destinata a fi cultivata in ghivece agatate – este probabil modul ideal, dar poate fi cultivata si direct in pamant, lasand tulpinile sa se raspandeasca la sol. Cultivata in acest mod este ceva mai sensibila la umezeala ce se poate acumula intre frunze.
Se vor respecta regulile de baza legate de udare, expunere la soare si temperaturi si nu va va ridica probleme deosebite. Cresterea ei este relativ rapida (prin comparatie cu alte plante similare) astfel incat nu dureaza foarte multi ani pentru ca un singur exemplar sa formeze o colonie de mari dimensiuni, dar cum este o planta foarte usor de cultivat, acest lucru se va intampla daca exista si suficienta rabdare.
Plantei ii prieste de minune sa fie tinuta vara in aer liber, neprotejata impotriva ploii; trebuie insa ferita de insolatie excesiva. Se poate fertiliza o data pe luna incepand de la mijlocul primaverii la 25 - 50% din concentratia recomandata, se va inceta insa fertilizarea spre sfarsitul verii sau daca se observa ca planta este in pauza estivala.
Planta se poate transplanta anual in primii ani apoi tot mai rar si numai daca este strict necesar. La plantele batrane in mod special poate interveni o stagnare a cresterii, acesta este semnul ca transplantarea este necesara. Spre deosebire de alte plante similare frunzele sunt bine fixate de tulpini, acestea nu se desprind de regula decat in cazul unor probleme de cultura – in mod special un marcant deficit de apa, sau dimpotriva - exces. Oricum necesita putina atentie la transplantare.
Se inmulteste cu usurinta vegetativ prin frunze sau fragmente de tulpina care inradacineaza usor; nu cunosc nimic despre inmultirea prin seminte. Frunzele care se desprind accidental de tulpini inradacineaza fara probleme si fara asistenta in acelasi ghiveci generand plante noi, este insa o metoda relative lenta. Pentru a obtine in timp relativ scurt plante remarcabile se recomanda inradacinarea unor butasi de cel putin 10 - 12 cm lungime, grupati cate 2 – 3 in acelasi ghiveci sau direct in pamant.
Este o planta rezistenta in general la boli si daunatori, are in schimb o anumita sensibilitate la fungi, mai ales in conditii de umiditate prelungita. Cateva ore bune de soare direct zilnic limiteaza insa riscul, tratamente profilactice cu fungicide il elimina complet.
O ultima observatie – frunzele plantelor cultivate in aer liber au de regula culoarea caracteristica (lavanda), pe cand la plantele cultivate in sere de sticla frunzele par mai degraba albicioase.
|
| Infloreste primavara (Martie – Aprilie in emisfera nordica), ocazional perioada de inflorire extinzandu-se pana la inceputul verii. Infloreste destul de greu cand plantele sunt tinere, plantele mature infloresc mai usor, mai ales daca au parte de temperaturi ceva mai ridicate. Florile apar numai la 1 – 2 cm de apexul tulpinilor ceva mai batrane, de regula dupa ce acestea au depasit 20 – 30 cm lungime. |
Poate suporta si soare din plin, este preferabil insa o expunere moderata de 4 – 6 ore de soare zilnic iar in rest usor umbrita. Nu poate fi cultivata in umbra, acest lucru genereaza cresteri atipice si o mare vulnerabilitate la boli si daunatori, in mod special la fungi.
|
Nu necesita apa multa, prefera mai degraba udari usoare pana la moderate, efectuate la intervale regulate. Se va lasa sa se usuce bine substratul intre doua udari. Pe timpul iernii se poate uda superficial o data la 2 – 3 saptamani atat cat sa nu se usuce complet radacinile, daca planta nu este tinuta la temperaturi sub 5 grade Celsius. Este bine sa se urmareasca starea de vegetatie si sa se ajusteze corespunzator cantitatea de apa (planta poate face si pauza estivala). Poate suporta udari excesive sau perioade prelungite de umiditate, insa in detrimentul unei cresteri normale. Udata excesiv, frunzele pot cadea mai usor sau chiar pot plesni. Nu este recomandat nici sa fie tinuta complet uscata pentru mult timp, nu ca nu ar supravietui, dar isi pierde in acest mod parte din frunze.
Este sensibila la temperature reduse si de regula nu rezista sub -4 grade Celsius, fragmente de tulpina pot reveni insa spectaculos. Este o planta care iubeste caldura dar si de amplitudini mari intre minimele nocturne si maximele diurne. In perioadele de vegetatie planta are nevoie de minime de 10 – 12 grade Celsius si maxime de 24 – 30 de grade Celsius. Pentru iernare minime de 5 – 8 grade Celsius in conditii normale, poate fi tinuta fara probleme si la 3 – 4 grade Celsius, dar cu substratul complet uscat.
In opinia mea cel mai adecvat este un sol foarte putin organic (5 – 10% humus), cantitati aproximativ egale de pamant argilos si tuf vulcanic, nisip grosier din concasaj de 2 – 3 mm si eventual si granulozitati ceva mai mari. Se poate utiliza si 5% caramida sparta, mai ales daca nu o rasfatati cu apa. Se poate adauga si putina faina de oase – o lingura la 3.75 litri de amestec. Necesita un drenaj foarte bun pentru a putea obtine rezultate maxime, nu este insa o planta pretentioasa.
Se recomanda deseori soluri care contin si turba (personal nu recomand) sau un continut de humus de pana la 30 – 40%, excesiv in opinia mea si cu efecte negative pe termen lung.
---------------------------------------------------------------
Principalele surse consultate: Myron Kimnach & Reid Moran – Graptopetalum paraguayense: A History and a new Subspecies (1986) – din care am preluat mult prescurtat si prelucrat pasaje extinse – ex crassulaceae.com; James Low – The Genus Graptopetalum (2007) – ex crassulaceae.net; Urs Eggli - Illustrated Handbook of Succulent Plants: Crassulaceae (2003); Yvonne Cave - Succulents for the Contemporary Garden (2002); Diana Morgan - Succulents for Mediterranean Climate Gardens (2004);
|
|
|
