 |
Last message on forums |
 |
|
 |
|
|
|
 |
| |
Parodia nigrispina (K.Schumann) F.H.Brandt 1982
  Planta extrem de suculenta care lastareste bazal, formand mici colonii, mai rar solitara, cu tulpini initial globulare devenind scurt cilindrice in timp, inalte de regula de pana la 40 cm, ocazional mai mult la plante din natura, cu diametru ce poate atinge 16cm in cultura si 20 cm in natura; plante are de regula 20 - 24 de coaste acute plasate la distante de 20 – 25 mm, areolele din zona apicala prezinta din abundenta lana alba. Spinii sunt de regula in numar de 3 sau 4, uneori pana la 10 – 12, nediferentiati, de culoare gri-albicios pana la galbui, cu varfurile inchise, lungi de 25 – 60 mm. Florile galbene au inaltimea de pana la 65 mm si diametrul de pana la 70 mm, pericarpul este acoperit de peri. Fructul este globular, de culoare maroniu lucios si are diametrul in jur de 16 mm, semintele sunt negre si au numai 1 mm diametru. |
Parodia = gen numit in onoarea lui Lorenzo Raimundo Parodi (1895 – 1966), botanist si agronom argentinian.
Nigrispina = provine din cuvantele latine niger (negru) si spinus (spin), referire la spinatia inchisa, uneori aproape neagra a plantei.
Echinocactus nigrispinus K. Schumann 1899
Echinocactus schumannianus nigrispinus Haage jr. 1899 (publicat invalid)
Malacocarpus nigrispinus (K. Schumann) Britton & Rose 1922
Notocactus nigrispinus (K. Schumann) Buining ex. G.D. Rowley 1972
Eriocactus nigrispinus (K. Schumann) F. Ritter 1979
Notocactus schumnannianus ssp. nigrispinus Engel 1990 (publicat invalid)
Subspecii, Forme, Varietati, Hibrizi, Cultivari | Propune |
| Nu exista o clasificare formala a acestei specii in subspecii sau varietati, exista putine variatii notabile dealtfel. Subiectul arzator in cazul acestei plante este masura in care similara cu mult mai cunoscuta Parodia schumnanniana si daca poate fi considerate o subspecie / varietate a acesteia sau o specie clar distincta. Haage jr. considera inca din 1899 ca planta este foarte asemanatoare cu (pe atunci) Echinocactus schumannianus, plasand-o la nivel de subspecie sau varietate, conceptie prezenta si la autori contemporani – Engel in 1990. In monumentalul The Cactaceae Britton & Rose fac doar o scurta observatie si anume faptul ca plante tinere cultivate de ei nu difera prea mult (daca se poate vorbi de diferente) de ceea ce ei descriau ca Malacocarpus nigrispinus. In fapt se poate vorbi de o oarecare asemanare in mod special la plantele tinere, insa pe masura ce imbatraneste Parodia nigrispina devine in mod cert distincta. Alexander Arzberger considera de asemenea ca dincolo de aspectul diferit in mod special in jumatatea inferioara a corpului plantei, a dimensiunilor diferite la care poate ajunge, numarul de coaste sau culoarea diferita a spinilor – in general de la maronii-cenusii la negri, habitatul plantei este mult diferit, sugerand diferente mult mai subtile – si acest lucru ar trebui sa fie luat in considerare in primul rand. |
Planta creste in Paraguay (*), distributia ei fiind foarte limitata in zona Cordillera de los Altos, intre Carepegua and Acaay. Sunt cunoscute in prezent doar 3 populatii restranse – Tobati, Chololó si Yhaguy Guazú – plasate nu foarte departate una de alta, planta fiind foarte periclitata. Cu cativa ani in urma Alexander Arzberger a revizitat una din locatii (Tobati) gasind cel mult 20 de plante, cele mai multe tinere, raspandite pe o suprafata de numai 1 ha; toate plantele mari vazute acolo in 1984 nu mai erau. Dincolo de presiunile imediate, cauzate de restrangerea habitaturilor, despadurire, pasunat excesiv si colectarea unor plante aflate pe marginile drumurilor, exista si un handicap suplimentar prin numarul relativ redus de seminte produse si de germinatia slaba in natura. La Chololó cea mai mare planta gasita recent masura 50 cm inaltime. Este foarte posibil ca micile populatii cunoscute in prezent sa fie doar ramasitele unei populatii mult mai extinse decimate de activitati umane. Ca plante asociate se gasesc Gymnocalycium fleischerianum – care in mod paradoxal are o prezenta semnificativa numeric si prin exemplare viguroase - precum si diferite specii de Aechmea, Dyckia si Tillandsia.
Parodia nigrispina creste in mod tipic pe platforme elevate de roca sedimentara (elevate cu 10 m fata de restul zonei in cazul locatiei Chololó), intr-un habitat mai degraba asemenator cu cel al Frailea si Gymnocalycium, in care rocile sunt acoperite atat de licheni, dar si de muschi ceea ce sugereaza o umiditate destulde ridicata (Alexander Arzberger); substratul este subtire si este produs din eroziunea acestor roci si din descompunerea radacinilor unor Bromelia iar smocuri de iarba marcheaza terenul. Nu creste totusi in zone floarte expuse, ci mai degraba protejata partial de stanci sau vegetatie mai inalta, ocazional creste chiar agatata de stanci cu panta aproape de verticala, in fisuri sau adancituri ale stancii.
Climatul este tropical, calduros si destul de umed. Precipitatiile sunt abundente, dar cu un destul de bine marcat caracter sezonier – abundente vara si ceva mai reduse iarna. Trebuie sa tinem insa cont si de tipul de substrat in care creste planta (roci sedimentare, sandstone) cu soluri superficiale si sarace care au o capacitate redusa de retinere a apei; la aceasta se mai adauga elevatia, care inseamna in primul rand o expunere mai puternica la vanturi si permite probabil si o scurgere mai rapida a excesului de precipitatii. Pe de alta parte aportul de umiditate se produce cu regularitate. Iata si detalii climatice ale locatiilor Carepegua si Tobati (cele mai apropiate statii meteo sunt Paraguarí si Caacupé):
Cea mai rece luna este Iulie (13 / 23 grade Celsius) iar cea mai calduroasa este Ianuarie (23 / 34 grade Celsius). Precipitatiile sunt de 1,001 mm / an – cea mai umeda luna este Decembrie (124.7 mm) iar cea mai uscata luna este Iulie (20.8 mm), in perioada Octombrie – Martie cad aproape 63% din totalul precipitatiilor.
(*) Pe website-ul http://www.cact.cz/ pentru planta care ilustreaza articolul lui Stanislav Stuchlik este indicat numarul de colectie HU 306 (K.L. Horst & W. Uebelmann) iar ca locatie Arroio da Seca, Brazilia. Daca nu este o festa jucata de traducerea automata in engleza, atunci este o mica surpriza. Oricum, fiind singura referinta la o locatie braziliana gasita de mine, prefer sa o pun sub semnul intrebarii.
|
Cultivarea acestei plante nu este prea dificila in cazul plantelor mai tinere si nu apar probleme daca se respecta regulile generale privind cultivarea cactusilor. Nu este o planta pretentioasa si un sol nu prea organic, o expunere luminoasa in tot timpul anului, dar nu cu prea mult soare direct, o ventilatie buna (este un pic sensibila la umiditate atmosferica) atat iarna cat si vara cand temperaturile sunt ridicate sunt cerinte relativ usor de in deplinit. Este un pic sensibila la umiditatea continua a solului, sensibilitate care se accentueaza odata cu varsta – aici pot incepe problemele.
Multe din neajunsurile si problemele ce pot apare la aceasta planta pot fi inlaturate printr-o iernare mai calda decat alte plante similare – la un minim de 10 grade Celsius.
De asemenea este bine ca la fiecare transplantare a plantelor mai batrane sa se reduca gradual ponderea componentelor organice din amestec. Transplantarea nu este necesara mai devreme de 2 – 3 ani, chiar mai multi la plantele mai batrane. Se poate fertiliza de 2 -3 ori pe an in perioada de vegetatie la 25 – 50% din concentratia recomandata; nu este bine sa se exagereze, mai ales in cazul plantelor batrane.
Inmultirea prin seminte se face cu destula dificultate, in principal datorita semintelor de mici dimensiuni, iar de multe ori germinatia este foarte slaba iar plantulele se dezvolta lent (aspecte observate si in natura). Odata stabilizate, cresterea acestora devine tot mai usoara. Alternativ, se recomanda insa altoirea timpurie a plantulelor pentru a le ajuta cresterea, inradacinarea ulterioara neridicand probleme.
Nu este o planta foarte dificila, dar nici usoara pentru un incepator in primul rand datorita cerintelor legate de calitatea substratului si de udare.
|
| Florile galbene, de regula cate 4 – 6 deschise simultan, apar primavara dar poate exista si o a 2-a inflorire in an. |
| Poate suporta soare din plin, dar cateva ore bune de soare direct dimineata apoi lumina usor filtrata sau umbra luminoasa pentru restul zilei este expunerea ideala. O expunere luminoasa si soare direct sunt necesare si pe timpul iernii. Se va umbri daca este expusa la temperaturi de peste 30 de grade Celsius. |
Se uda cu moderatie dar si cu o oarecare regularitate pe timpul verii, lasandu-se sa se usuce substratul intre doua udari. Se va avea grija insa sa nu se tina prea mult timp planta in substrat complet uscat. Planta are tendinta de a pierde destul de rapid radacinile capilare (in mod special iarna) iar o udare abundenta dupa o “seceta” indelungata poate crea mari probleme. Din acelasi motiv este bine ca si pe timpul iernii sa se ude foarte superficial cand vremea o permite la 2 – 3 saptamani tocmai pentru a mentine in viata radacinile capilare. De mentionat ca udarile hibernale trebuiesc asociate neaparat cu o iernare calda. Primavara este bine sa se inceapa cu 2 – 3 udari usoare pentru a ajuta pornirea in vegetatie a plantei. Este necesara putina atentie la udare deoarece umiditatea constanta a solului poate ucide planta.
Poate rezista pana la -4 grade Celsius in conditiile in care substratul este mentinut rezonabil de uscat – de notat insa ca aceasta este temperatura de supravietuire a plantei. Pentru cultura nu este deloc indicat ca temperatura minima sa scada sub 5 grade Celsius (temperatura de siguranta), atat datorita problemelor ce pot apare din cauza radacinilor, cat si datorita petelor negricioase care pot apare pe epiderma plantei, atat inestetice cat si un risc pentru sanatatea plantei. Din aceste motive este cel mai indicat o iernare la minime de 8 – 10 grade Celsius (temperatura de iernare optima). Nu tolereaza prea bine temperaturile de peste 30 de grade Celsius, in aceste conditii este nevoie de o ventilatie foarte buna si de umbrire usoara, in mod special pentru plantele tinere.
Nu este bine ca solul sa fie prea organic iar drenajul trebuie sa fie foarte bun. Cel mult 15 – 20% compost organic (pamant negru), in cazul plantelor mai batrane chiar mai putin, iar in rest din belsug nisip grosier de preferinta din concasaj (2 – 3 mm), argila, cribluri sau spartura de roci (3 – 8 mm) precum si putin tuf vulcanic. Se poate adauga o cantitate foarte redusa (sub 1%) de fibra de palmier sau nuca de cocos sau radacini de feriga, uscate si bine maruntite. Foarte important – pH-ul trebuie sa fie de preferinta intre 5.5 – 5.8, poate ajunge si la 5.0, dar nu este bine sa depaseasca 6.0, prin urmare nu se va utiliza in prepararea substratului nici spartura de calcar si nici faina de oase. Pe masura ce plantele imbatranesc, importanta unui drenaj foarte bun creste de asemenea.
--------------------------------------------------------------------------
Principalele surse consultate: Edward F. Anderson – The Cactus Family (2001); Britton & Rose – The Cactaceae (vol. 3, 1922); Sarah Oldfield – Cactus and Succulent Plants: Status Survey and Conservation Action Plan (1997); Alexander Arzberger http://www.AlexanderArzberger.com ; Stanislav Stuchlik http://www.cact.cz/; Internoto http://www.internoto.de/index.html; www.desert-tropicals.com.
|
|
|
