CACTUS ROMANIA

CALCARUL

Piatra de var sau calcarul este o roca monominerala, carbonatata, alcatuita predominant din calcit (carbonat de calciu), ajungand pana la 99% (55% oxid de calciu si 43.5% dioxid de carbon). Calcarele sunt roci sedimentare organogene, de precipitatie chimica sau biochimica. Cele mai numeroase sunt alcatuite din cochilii de animale sau resturi de alge calcaroase sau corali.

Rezervele de calcare din tara noastra sunt practic inepuizabile. Deocamdata, ele se utilizeaza ca fondant in industria siderurgica, in industria chimica, la fabricarea sodei, in industria materialelor de constructii, la fabricarea varului si a cimentului.

DOLOMITELE SI CALCARELE DOLOMITICE

Dolomitele sunt roci sedimentare carbonatice asemanatoare cu calcarele, care, macroscopoic, se pot deosebi greu de acestea. Ele sunt roci biminerale, alcatuite deci din carbonat de magneziu si carbonat de calciu. In fuctie de variatia continutului in cei doi componenti se gasesc in natura numeroase varietati litologice: dolomite cu calcit (10-15%), dolomite calcaroase (15-25%). In general, dolomitele sunt mai dure si mai rezistente la actiunea acizilor. Deocamdata acestea se utilizeaza in industria siderurgica, in industria hartiei si celulozei, a cauciucului, sticlei, in industria sodei si in agricultura.

Dolomita este ceva mai putin bazica decat calcarul, dar pentru ca este mai solubila decat acesta, prin aport de dolomita se poate ajunge la o bazicitate mai ridicata in sol. Are insa avantajul aportului de magneziu, component al clorofilei.


GIPSUL

Aceasta roca sedimentara de precipitatie, sulfat natural hidratat de calciu contine 32.5% oxid de calciu, 46.6% oxid de siliciu si 20.9% apa. Se gaseste in natura sub forma de gips zaharoid, foarte curat, dar de cele mai multe ori amestecat cu diferite impuritati: argila, nisip, materii organice, etc. Cand este compact, larg cristalizat si curat, cu cristale incolore sau colorate in alb, galben, roşu sau cenuşie, se numeste alabastru. Gipsul este uşor solubil in apă, are o duritate mică.
Zăcăminte mai importante de gips se află in Mexic, Algeria, Spania, Germania.

Anhidridul, sulfatul natural de calciu, se gaseste la noi in tara in zacamintele de gips de la Stanesti-Corbsori (jud. Arges) si Maneciu-Ungureni-Cerasiu (jud. Prahova), sub stratele de gips, la peste 200M adancime.

---------------------------------------------------------------------------------

Plantele se impart in calcifuge - care nu suporta calcarul; si calcicole care accepta calcarul. Sunt bineinteles si plante care sunt mai putin clar separate.

De regula, fara o generalizare absoluta, plantele sudamericane sunt calcifuge, iar plantele nordamericane sunt calcicole. Dintre plantele nordamericane sunt unele care chiar traiesc pe calcar sau gips!

Rezistenta plantelor la calcar este o adaptare la mediu. Acele plante crescute fara calcar devin de nerecunoscut fiindca dezvoltarea lor nu mai este inhibata si ele nu-si mai petrec cea mai mare parte a energiei si a vietii luptand si cu acest element ostil al ambientului. Disparitia acestei inhibari face ca ele sa-si piarda forma compacta si turtita, culorile specifice ale epidermei, spinatia deosebita etc. De aceea si numai de aceea cultivatorii spun ca au nevoie de calcar - nevoie pe care, ca fiinta vie, biata planta nu o are in nici un fel. Totusi calcarul este recomandat, in astfel de cazuri, ca planta sa nu arate "denaturata". Plantele care cresc in zone foarte calcaroase sunt niste "bonzai" naturali - lipsite de calcar ele redevin ceea ce pot fi, plante cu o dezvoltare normala. Genetic insa, de prea multe mii de generatii ele se lupta cu calcarul si sunt invatate sa creasca intr-un anumit fel - daca au conditii prea bune, cresterea este prea rapida si deci nesanatoasa, planta devenind sensibila si susceptibila de a fi doborata de orice boala simpla sau parazit.

In ceea ce priveste gipsul el este cerut de plante foarte rare si dificile. Dintre plantele mai “uzuale", sunt amatori de ghips o anumita gama de turbinicarpusi, - cel mai cunoscut fiind Turbinicarpus hoferi care traieste in crevase de gips. Gipsul poate ajunge - la unii Rapicactusi, Geohintonia si Aztekium Hintonii, la unii Turbinicarpus- la peste 30-50% din amestecul de sol favorabil cultivarii.

A nu se confunda calcarul cu calciul. Geohintoniaeste iubitoare de calciu, dar daca este pusa pe calcar s-ar putea sa moara. Nu cred ca agreaza pH-uri bazice. Poate gresesc, ea traieste pe gips, care este neutru din punct de vedere chimic, sau, in functie de impuritati, chiar putin acid.

Rapicactus beguinii pot fi gasite crescand direct din gips.
Nordamericanele din soluri cu continut mai ridicat de calciu supreavietuiesc si se simt bine in amestecuri cu calcar, gips sau dolomita pentru ca solubilitatea calciului in aceste amestecuri e f f mica.

Atat pentru Geohintonia, Rapicactus etc, cat si pentru toate celelalte plante care traiesc pe falii de gips NU se poate folosi gipsul casnic.

Calcarul si ghipsul fiind atat de diferite, sunt specii mexicane care nu suporta calcarul, dar care cer gips.

Daca avem calcar (compus de calciu) - planta este inhibata in crestere, ba chiar ucisa.

Daca avem ghips (tot compus de calciu) - planta nu va fi influentata prea mult - in masura in care acesta este neutru.


Printre plantele gipsofile se numara:
Turbinicarpus lophoproides (Werderm.) F. Buxb. & Backeberg 1937, el creste si pe soluri cu dominanta de gips si pe soluri cu dominanta de calcar - in toate insa prezenta gipsului fiind notata. T. lophoproides (Werderm.) F. Buxb. & Backeberg 1937 este semnalat ca fiind specia cea mai dificila a genului, raportata la conditiile de cultivare - mai ales deoarece anumite componente de habitat nu ii sunt furnizate in cultura (conditii de sol si sitem de udare - alternante de perioade lungi uscate cu inundari si scufundari in apa)

Ca atare, conditiile de sol recomandate sunt: sol mineral cu adaos de la 10% pana la 30% gips natural si cu prezenta esentiala a cca 10% humus.

Turbinicarpus jauerningii Frank 1993 este `amator` si de gips, este adevarat --> dar este traitor in zone cu argile calcaroase cu adaos redus de gips, fiind adesea gasit la poalele stancilor sau in crevasele lor.

Turbinicarpus hoferi Luthy & Lau 1991 este un adevart gipsofil, cu adaptari particulare la astfel de sol. Gipsul pe care traieste planta, in natura, este insa imbogatit cu o serie de alte microlelemente cum ar fi oxidul de fier.

Nu este o planta usoara in cultivare - incepand cu cresterea ei destul de inceata.
Solul recomandat este compus 30% gips, 60% sparturi minerale si 10% argila. Unii cultivatori, pentru a obtine o crestere mai rapida (dar obtinand si o deformare a plantei) adauga pana la 35% humus. Eu nu recomand acest sistem, nu atat pentru siguranta cultivarii, ci pentru aspectul natural al plantei.

Speciile gisofile nu trebuiesc mult udate, deoarece gipsul retine apa destul de multa vreme, ceea ce le asigura suficienta umiditate pentru o crestere armonioasa.

Pentru alte specii gipsofile se poate face referire la Aztekium hintonii si la Geohintonia mexicana.

[u]Concluziile sunt:[/u

- Trebuie studiat habitatul natural al plantei si vazut daca acolo ea creste pe sol calcaros sau pe gips.
- Calcarul nu este vital plantei ( nici unei plante ) insa pentru a obtine plante cu aspect similar celor din natura trebuie adaugat in sol in proportii cat mai apropiate de cele cu care planta este obisnuita
- Gipsul este un component ce trebuie adaugat in amestec plantelor ce au nevoie de Calciu dar nu accepta calcarul.
- Trebuie retinut ca gipsul nu modifica pH-ul solului pe cand calcarul da un pH bazic solului.


Textul de mai este un colaj de fragmente de text al mai multor membri ai forumului care la un moment dat in diverse discutii si-au expus parerile sau experientele. Fragmentele culese de-a lungul timpului, au fost partial modificate de mine pentru a lua aceasta forma. Textul contine si informatii gasite pe internet in afara site-ului.